Transportatorii de persoane, sancţionaţi de poliţişti

Please enter banners and links.

Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor Călăraşi şi Serviciului Rutier Călăraşi au desfăşurat în perioada 30 mai – 02 iunie a.c. o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul transportului de persoane
În timpul activităţilor efectuate de echipele mixte de poliţişti s-a urmărit verificarea legalităţii în ceea ce priveşte înregistrarea în evidenţele contabile a veniturilor obţinute ca urmare a activităţilor de transport persoane, respectarea reglementărilor specifice financiar-contabile şi a prevederilor H.G. nr. 69/2012 şi O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.
Poliţiştii au verificat 96 de autovehicule, dintre care 27 destinate transportului public de persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 34 pentru nerespectare OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 4 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 11.760 lei.
Poliţiştii au constatat două infracţiuni privind nerespectarea regimului transportului rutier public.
Exemplu: În ziua de 31 mai a.c., în timpul acţiunilor desfăşurate pe raza oraşului Fundulea, poliţiştii au depistat în trafic un autovehicul care desfăşura activităţi de transport public de persoane pe ruta Bucureşti – Fundulea şi retur, fiind condus de G. Gheorghe, de 44 ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov. Microbuzul aparţinea unei societăţi comerciale din localitatea Glina, administrată de O. Dănuţ, de 55 ani, din Bucureşti. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţine licenţă de execuţie pentru traseul respectiv, în cauză fiind continuate cercetărle sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dispunere şi efectuare a transportului public de persoane fără a deţine licenţă de execuţie pentru traseu.


There is no ads to display, Please add some

About The Author