Spionul călărăşean – Legat de Călăraşi

Please enter banners and links.

Cel mai periculos inamic, aşa mi s-a spus întotdeauna, este duşmanul ascuns, complotistul din interior. Împotriva acestui vrăjmaş perfid nu poţi fi niciodată suficient de prevăzător. Pentru a te proteja, trebuie să fii permanent cu simţurile în alertă, dar şi cu arma raţiunii pregătită spre a lua cele mai eficiente decizii. Vârtejul de observaţii combinate cu bănuieli poate antrena cu uşurinţă în paranoia caracterele mai slabe!
Una dintre măsurile româneşti cele mai „interesante” în lupta pentru controlul informaţiilor a fost „Legea contra alarmismului”, promulgată la finele anului 1930. Această reglementare introducea pedepse de la două luni până la doi ani „pentru toţi acei care vor fi colportat fapte neadevărate, de natură a produce panică sau a tulbura ordinea publică”. Şi pentru ca lucrurile să fie clare, se preciza şi că în astfel de cazuri „procesele se vor judeca de urgenţă şi cu precădere asupra altora.”
Dar nu degeaba „pericol” rimează cu „ridicol”. Primul suspect semnalat de veghetorii la respectarea noii legi a fost, în februarie 1931, călărăşeanul Vasile V. Haneş. Activitatea dubioasă a acestuia era raportată premierului G. Mironescu, printr-o telegramă cifrată, de către ministrul plenipotenţiar al României la Paris, Dinu Cesianu. Acesta trăgea un semnal de alarmă legat de faptul că „Haneş doreşte să consulte în arhiva Legaţiei dosarele privind epoca (!) când era ministru Vasile Alecsandri.”. Bulversat de situaţie, Cesianu a revenit, după doar câteva ceasuri, cu o nouă depeşă „strict confidenţială”, prin care îl punea în gardă pe şeful guvernului de la Bucureşti că „neştiind ce conţin dosarele numeroase… socot că o autorizare n-ar fi nemerită acum pentru luare de note”!
Exact ca în „Telegramele” lui Caragiale, panicat, premierul a răspuns chiar a doua zi acestei chestiuni arzătoare: „Fără a fi cercetate de Minister sau de dumneavoastră, acele dosare nu este posibil a se pune la dispoziţiunea cuiva.”. Mai departe, textul lasă să se întrevadă preocuparea politicienilor ca nu cumva „rapoartele Alecsandri” să privească „persoane în viaţă încă.”. Mirosind că s-ar putea alege cu o sarcină în acest sens, Cesianu nu stă pe gânduri şi pasează motanul, fără menajamente:”Deci actualmente nu pot face nici un triaj în dosare. Rapoartele Alecsandri se găsesc cu siguranţă şi în arhiva Ministerului de Externe, unde dl. Haneş le poate consulta cu autorizaţiunea Dv.”.
Penibilul situaţiei constă în aceea că Vasile V. Haneş nu era un oarecare, ci profesor şi avocat, ales de mai multe ori ca deputat în Colegiul Călăraşi. Recunoaşterea calităţilor sale profesionale l-a înălţat până la demnitatea de chestor al Camerei Deputaţilor şi membru în conducerea Ministerului Instrucţiunii Publice. Deşi cunoscut ca autor a peste 30 de lucrări de istorie literară, aşa cum consemnează şi dl. Nicolae Ţiripan în „Monografia municipiului Călăraşi”(2008), eruditul Vasile V. Haneş nu a putut studia celebrele „rapoarte Alecsandri” nici până la moartea sa, în anul 1962. Şi încă un detaliu legat de „sensibilitatea” subiectului: la momentul tentativei de cercetare, poetul şi diplomatul Vasile Alecsandri era mort de mai bine de 40 de ani…
Pentru liniştea unor birocraţi inculţi, „spionul” călărăşean nu şi-a putut face datoria faţă de cultura naţională!