Senatorul Cionoiu interpelează Ministerul Transporturilor despre reabilitarea podului spre Chiciu
Please enter banners and links.
Decebal Mihalache
Senatorul Nicușor Cionoiu a adresat o interpelare către Ministerul Transporturilor, reprezentat de ministrul Cătălin Drulă, cu posibila reabilitare a podului spre Chiciu, care face legătura între România și Bulgaria. Podul este în stare de degradare, are restricții de viteză și afectează transportatorii privați, dar și conducătorii auto. Nicușor Cionoiu :
“Stimate domnule Ministru,
Municipiul Călărași este traversat de Drumul Național 3B până la Silistra-Bulgaria, iar singura cale de legătură pe care o avem cu Bulgaria este podul aflat într-o stare accentuată de degradare, ce reprezintă un grav pericol pentru traficul auto. În momentul de față, la trecerea podului se mențin restricții de viteză cauzate tocmai de deteriorarea excesivă a căii de rulaj. Pe toată suprafața sa, există urme vizibile de uzură, ce se accentuează de la an la an, iar grinzile de beton prezintă o distanțare accentuată, toate aceste aspect punând în pericol siguranța rutieră. Precizăm faptul că nu s-a realizat niciodată reabilitarea acestuia, în situația în care podul are o importanță deosebită, atât pentru locuitorii municipiului, cât și pentru agenții economici care utilizează acest pod pentru transportul rutier de materii prime și mărfuri, podul făcând legătura între România și trecerea cu bacul peste fluvial Dunărea, în zona Chiciu-Silistra. Ținând cont de importanța și gradul avansat de degradare al podului, vă rog domnule Ministru, să ne susțineți în a realiza demersurile necesare reabilitării podului situat pe DN 3B și să-l putem reda circulației în condiții normale.
Vă mulțumesc anticipat !
Senator PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu”
There is no ads to display, Please add some