“Se așteaptă explicitarea declarațiilor și intervenție concretă în ceea ce privește majorarea prețurilor în domeniul energiei”

barca

Please enter banners and links.

 INTERPELARE deputat Constantin BÎRCĂ

  • adresată: Virgil Daniel Popescu –Ministrul Energiei

Stimate Domnule Ministru,

În condițiile în care Guvernul din care faceți parte nu intenționează sub nicio formă să majoreze pensii sau salarii, începutul lunii iulie devine un adevărat coșmar pentru populație

Declarațiile dumneavoastră întăresc temerile. La întrebarea cu cât s-ar putea scumpi gazul, răspunsul este stupefiant: ”…acum cererea de gaz a crescut, pentru că economia a început să meargă. Am auzit, dar încă n-am văzut tarife, de scumpiri de 15-16 la sută până la sfârșitul anului”.

Ce să-și dorească românii – o stagnare a economiei pentru a nu exploda prețurile energiei?!!!

Următoarea declarație vă situează în poziția de “observator” neutru: „Cred că și ANRE și Consiliul Concurenței și ANPC trebuie să se uite foarte bine la aceste scumpiri de la data de 1 iulie, pentru că nu pot să stea în picioare”. Nu considerați oare că îndreptarea ar trebui să aparțină și Ministerului Energiei?

Din punct de vedere al intențiilor de perspectivă pentru aceeași perioadă în care nu se preconizează nici un fel de îmbunătățire a venitului obținut de cetățeni este semnificativă declarația următoare. Întrebat dacă la iarnă sunt de așteptat facturi mai mari cu o cincime sau chiar cu 25 la sută, ministrul nu a negat și a spus: „Dacă ne încălzim pe gaze naturale, cred că da, vor fi mai mari”. Fără comentarii!!!

Având în vedere cele de mai sus, solicit explicitări și detalieri ale situației expuse precum și un program de măsuri ce pot fi întreprinse de Ministerul Energiei pentru a veni în sprijinul cetățenilor.

Solicit răspuns scris.

Cu stimă,

Deputat Constantin Bîrcă


There is no ads to display, Please add some