Profesor de nota 10
Please enter banners and links.
Biblioteca Județeană ''Alexandru Odobescu'' din Călărași a desfășurat pe 10 iunie 2021, începând cu ora 12.30, în Sala Perspective a BJCL, evenimentul cultural ”Profesor de nota 10” , organizat cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, la inițiativa Asociației Open for Business.
În cadrul evenimentului au fost premiate performanța și excelența în educație, prin recunoașterea meritelor a 10 profesori din județul Călărași, profesori implicați în modelarea viitoarelor generații de-a lungul timpului, în cadrul școlilor pe care le reprezintă și în colaborările cu Biblioteca Județeană Călărași.
În semn de omagiu adus ”profesorului care inspiră – erou și model de conduită”, autoarea Valentina Mihaela Ghinea a lecturat povestea moralizatoare ”Făt-Frumos din Lăptișor de matcă”, prilej de reflecție și mini-dezbatere cu publicul tânăr.
Pentru că a fost un eveniment dedicat cadrelor didactice dar și copiilor aflați în prag de vacanță, autoarea Valentina Mihaela Ghinea a lansat volumul ”Jurnal de vacanță”, apărut la Editura Eikon, 2021. Acesta este un moment dedicat copilăriei, inocenței bucuriei, destinat nu numai celor mici, ci tuturor acelora care îndrăznesc să ia o pauză de la viața de adult.
Prezente au fost Editura Eikon și Editura Cutiuța cu povești, punând la dispoziție ultimele apariții din portofoliu lor.
There is no ads to display, Please add some