Investițiile la stadionul “Ion Comșa” vor fi gata la timp. Nicio dotare nu va fi second-hand – ne asigură Eduard Grama director în consiliul județean
Please enter banners and links.
Consiliul Județean Călărași, cel ce este responsabil de investițiile în stadionul “Ion Comșa”, astfel încât acesta să corespundă din punct de vedere tehnic pentru desfășurarea competiției din liga I, a ținut să facă precizări prin directorul Direcției Dezvoltare că investițiile necesare vor fi gata la timp pentru a desfășura primul meci pe teren propriu. “Vom merge pe procedura licitației restrânse, astfel încât să nu avem parte de contestații, care ne-ar putea întârzia. Este o procedură legală și nu văd niciun motiv ca investițiile să nu fie gata la timp”, a spus Grama. În altă ordine de idei acesta a precizat că tot ce se va achiziționa la stadion va fi nou, în niciun caz second-hand. “Nu știu de unde au apărut informațiile că o să cumpărăm echipamente ca fier vechi sau second-hand. Pot să vă asigur că totul va fi nou. La stadionul Steaua am fost pentru a vedea cum este amplasată nocturna care, oricum, este supradimensionată pentru stadionul nostru. Instalația de nocturnă nu o vom cumpăra acum, deoarece nu este obligatorie. Oricum, o vom cumpăra nouă, fiind în jur de 200-250 mii euro. Am citit în presa centrală că domnul Argăseală a venit la Călărași să ne vândă nocturna și turnicheții. Nu. Acesta a venit pentru un punct de vedere tehnic în vederea investițiilor pentru liga I”, a mai spus Grama. Investițiile cele mai importante ce se vor realize anul acesta, până la începutul ligii I, vor consta în : suprafață de joc- 524 mii lei(fără încălzire ce va fi montată ulterior), sonorizare, sală conferințe de presă-20 mii lei, turnicheți, sistem de supraveghere video plus cameră de monitorizare- 790 mii lei, amenajare zonă VIP cu 250 de fotolii, zonă comentatori sportivi- 665 mii lei. Facem precizarea că aceste sume sunt “prinse” în bugetul consiliului județean, însă achizițiile pot fi la un preț mai mic în funcție de ofertele depuse.
There is no ads to display, Please add some