”Hai și tu la Teatrul Meu!” – Parteneriat CJCC Călărași și Teatrul ”Bacovia” Bacău

Please enter banners and links.

Teatrul ” Bacovia” Bacău a inițiat o colaborare cu Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, în acest sens fiind încheiat un parteneriat între cele două instituții.

Inițiativa a venit ca urmare a programului Teatrului Municipal ”Bacovia” din Bacău, demarat în urmă cu trei ani de managerul Eliza Noemi Judeu, intitulat ”Hai și tu la Teatrul Meu!”, ce propune teatrelor din țară un schimb de spectacole, din care beneficiază pe de o parte trupele de actori, pe de altă parte spectatorii,  care au astfel o ofertă culturală mai diversificată.

În acest sens, în data de 25 noiembrie 2019, ora 18:00, Teatrul ”Aurel Elefterescu” al CJCC Călărași va prezenta pe scena Teatrului ”Bacovia” piesa ”Variațiuni Enigmatice” de Eric Emmanuel Schmitt, în regia lui Mihai Lungeanu și în interpretarea actorilor Cristi Dionise și Ștefan Nițu.

Schimbul de spectacole aduce în atenția publicului călărășean că, în data de 27 noiembrie 2019, începând cu ora 18:00, Teatrul ”Bacovia”  din Bacău va fi prezent pe scena Sălii ”Barbu Știrbei” a CJCC Călărași, cu piesa ”Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în regisa lui Gheorghe Balint, în distribuție  Nina Ionescu, Adelaida Perjoiu, Eliza Noemi Judeu.afiș variațiuni enigmatice

Dramaturgul Matei Vișniec s-a născut în 1956 la Rădăuți, în Bucovina, iar din 1987 trăiește la Paris și scrie teatru în franceză. A crezut în rezistența culturală, în forța cuvântului, în capacitatea literaturii de a capta mai bine decât orice altă disciplină contradicțiile din noi și din lumea în care trăim. Între două țări, între două culturi, între limba română și cea franceză, Matei Vișniec trece de la un gen literar la altul, caută și experimentează cuvântul sub semnul unui idel care ține de sens și irepetabilitate. Toate acestea au făcut ca numele dramaturgului să apară pe afișe în peste 30 de țări, piesele semnate de el ajungând să fie cele mai montate și jucate spectacole de teatru.

Matei Vișniec este o prezență constantă la Festivalul de la Vignion – Franța, iar spectacolul ”Angajare de clovn”, propus de actorii băcăoani și la care vă așteptăm să fiți prezenți pe 27 noiembrie 2019, în Sala ”Barbu Știrbei” Călărași, are un text excepțional fiind piesa cea mai montată și jucată în foarte multe teatre din lume.

De asemenea, Eric Emmanuel Schmitt cel ce semnează textul piesei ”Variațiuni Enigmatice” este un autor francez în vogă, laureat al mai multor premii literare de prestigiu, unul dintre cei mai jucați dramaturgi în această perioadă în lume, alături de românul Matei Vișniec.angajare de clovn bacau

 

Mihai Lungeanu – regizor ”Variațiuni Enigmatice”: “Este o poveste care pare scrisă, dar este o poveste care poate fi, de fapt chiar este, foarte adevărată. Este o poveste care pare a altora, dar care este a fiecăruia dintre noi, o poveste despre viaţă, dragoste, moarte, credinţă, pasiune, trădare, teme puternice şi importante ale oricărei literaturi dramatice”.

 

Gheorghe Balint – regizor – ”Angajare de clovn”: ”Povestea din piesă e simplă: trei oameni, pot fi bătrîni, dar pot fi şi absolvenţi de liceu sau de facultate, se duc să se angajeze. Nu găsesc. N-au niciun ban în buzunar, mănâncă un biscuit la trei zile, pare a fi destul de incitant, nu? O cam trăim toţi. Cum să-ţi drămuieşti existenţa cu puţinii bani pe care-i ai, ce mănânci, unde pui capul? E o poveste de viaţă. Trei oameni se duc să se angajeze, fără alte filosofii. E un teatru despre existenţă, eu nu prea cred în «-isme»", spune regizorul Gheorghe Balint despre spectacolul său”.

 

         


There is no ads to display, Please add some

About The Author