Gabriel Gurlui, turnător la Securitate cu acte de la Curtea de Apel

gurlui_67495800

Please enter banners and links.

gurlui_67495800În plină campanie electorală Gabriel Gurlui din Belciugatele este dovedit că a turnat la Securitate. În acest sens s-au pronunțat judecătorii Curții de Apel București, care au hotărât în data de 15 aprilie: ,, Admite acțiunea. Constată calitatea pârâtului Gurlui Gabriel de colaborator al Securităţii. Cu recurs în 15 zile de la comunicare la ÎCCJ, recursul se depune la CAB. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.04.2016,,. Este greu de crezut că în recurs Gurlui va răsturna situația, mai ales că în asemenea cazuri probele sunt zdrobitoare. Pentru turnătorul Gurlui problemele nu se termină aici. Acesta, fiind candidat în aceste alegeri, a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea. Motiv pentru care turnătorul Gurlui s-a ales cu o plângere penală pentru fals în declarații. Chiar să fi uitat Gabriel Gurlui că a turnat la Securitate? Astfel, în 22.04.2016, deci după ce se pronunță Curtea de Apel,  turnătorul Gurlui semnează :,, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, după luarea la cunoştinţă a conţinutului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, declar prin prezenta, pe propria răspundere, că nu am fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în sensul art. 2 lit.a) – c) din ordonanţa de urgenţă,,. Numai că judecătorii l-au deconspirat pe turnătorul Gurlui, iar acum acesta va fi anchetat de oamenii legii. Nici cu partea politică turnătorul Gurlui nu stă prea bine. Statutul PNL, partid din care face parte, nu acceptă turnători. La art.22 alin. 2 se spune foarte clar: ,, Radierea se face de drept, de către BPJ, la propunerea BPL al organizaţiei pe teritoriul căreia era membru cel în cauză, în următoarele cazuri: (h) stabilirea, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, a calităţii de lucrător,  colaborator sau asimilat colaborator al Securităţii în conformitate cu prevederile legale în vigoare,,. După ce calitatea de turnător nu va mai putea fi contestată de Gabriel Gurlui, acesta va fi expulzat din partid și își va pierde și gurlui 001eventuala calitate de consilier local.  Ar fi interesant să ne spună turnătorul Gurlui pe cine turna la Securitate, dar parcă bănuim noi pe cine.   Turnătoria lui Gurlui nu este singura problemă a acestuia. Turnătorul Gurlui ar putea intra în atenția Agenției Naționale de Integritate, întrucât a deținut simultan calitatea de viceprimar și membru în consiliul de administrație al școlii. În cazuri similare, chiar în județul Călărași, ANI s-a pronunțat:,, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada(…), întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar și membru în Consiliul de Administrație al Școlii(…)încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003,,. Dintr-o adresă a primăriei Belciugatele  din 23.09.2015 către Școala Gimnazială nr. 1 Belciugatele reiese că: ,,persoana desemnată să reprezinte Consiliul Local Belciugatele în Consiliul de Administrație al școlii este d-l Gurlui Gabriel,,. La acea dată turnătorul Gurlui Gabriel era viceprimar în funcție, așa cum rezultă din Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 24 din 28 mai 2015, adoptată cu votul a 6 consilieri din 9 în funcție, 3 votând contra.  Turnătorul Gurlui a mai dat de o belea. Trebuie să justifice prezenta mașinii primăriei, pe care o conduce regulat, la orele 00: 30, în data de 14.05.2016, lângă panoul de afișaj electoral, acolo unde au fost rupte niște afișe, fapta fiind reclamată la poliție. Polițiștii din Fundulea au investigat cele reclamate și nu mică le-a fost mirarea când, pe camerele de supraveghere, au observat cum un autoturism cu numărul de înmatriculare CL 10 BEL, al primăriei Belciugatele, oprește lângă panoul de afișaj electoral de la sediul primăriei în jurul orelor 00: 30, o persoană coboară din acel autoturism, rupe niște afișe, apoi se suie în autoturism și pleacă. Rămâne acum ca polițiștii să identifice persoana, întrucât, după cum spuneam, cu acel autoturism circulă regulat exact Gabriel Gurlui. Întrebând purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași, Ramona Tudor, despre mersul anchetei, surprinzător, am fost informați că nu există în baza de date a poliției călărășene un asemenea incident reclamat. Cum suntem convinși că nu există nici cea mai mică intenție de mușamalizare a cazului, spunem că trebuie scotocit mai mult prin arhivă, mai ales că ne aflăm în posesia  copiei plângerii înregistrată la postul de poliție din Belciugatele nr. 342825 din 14.05.2016. Ar fi păcat ca prin nerezolvarea unei sesizări campania electorală la Belciugatele să degenereze.

Curtea de Apel BUCURESTI - Informatii dosar


There is no ads to display, Please add some

About The Author