Comisia Nana schimbă macazul spre afacerile de la Fundulea – Tărăcilă și Fuia, sinceri la audieri, Jenel susține că nu s-au făcut ilegalități
Please enter banners and links.
Comisia Nana, ce ancheteză afacerea cu teren a lui Traian Băcescu din comuna respectivă, dacă tot nu a aflat nimic de la fostul primar al comunei, Dumitru Budeșteanu, pentru simplu motiv că acesta nu s-a putut deplasa din cimitir până la Palatul Parlamentului, a schimbat un pic macazul și este din ce în ce mai interesată despre afacerile cu terenuri din Fundulea. Nu de alta, dar la tranzacția șefului statului nu prea are ce să afle, în schimb, la alte tranzacții din zonă, da. La începutul acestei săptămâni a venit rândul foștilor prefecți de Călărași să lămurească problemele. Ca ziar ce ne-am preocupat îndeaproape de afacericle cu pricina și știind mecanismul prin care unii “afaceriști” și „combinatori” au dobândit terenuri în zona Fundulea, ni s-a părut că Doru Ioan Tărăcilă a fost sincer la audierile din Comisia Nana. El a explicat jurnaliștilor că “s-au manifestat tendinţe în timp, în sensul că cetăţeni care erau îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate a unor suprafeţe fie mici, fie mari au ajuns să fie mutaţi din zona de est a judeţului în zona de vest”. A explicat și de ce:” diferenţa de valoare între un hectar de teren în zona de vest a judeţului ¬ zona Frumuşani, Fundulea, chiar Nana şi un hectar de teren în zona de est a terenului, diferenţa valorică în timp fiind de 1 la 5 sau chiar 1 la 10”. Totuși, marile tunuri s-au făcut în zona Fundulea, după cum recunoaște și Tărăcilă:” presiunea nu era atât pe zona Frumuşani, acolo unde nu prea mai era teren, (…) ci în special pe zona Fundulea, acolo unde foarte mulţi cetăţeni, îndreptăţiţi la reconstituire, dar care avuseseră teren pe zona altor localităţi, au fost puşi în posesie în urma hotărârilor comisiilor locale şi judeţene”. Nici în zona Fundulea nu mai exista teren, însă băieții deștepți au reușit să determine conducerea ADS-ului de atunci să cedeze comisiei județene de fond funciar 2000 de ha teren, ce aparținea INCDA Fundulea. Asta în condițiile în care mai exista teren disponibil în județul Călărași. E adevărat cu valoare mult mai mică. Mai departe, primarii raportau cu mândrie patriotică faptul că pe teritoriulor nu mai există teren disponibil, iar băieții ce cumpăraseră drepturi litigioase în alte localități, căci despre ei e vorba, de la țața Floarea și badea Ion, au fost puși în posesie la Fundulea. Tărăcilă are și motiv să fie sincer. Fostul prefect, Jenel Șerban, a retrocedat niscaiva terenuri ce erau lucrate de IAS Drumu Subțire. Din câte ne aducem aminte Iosif Armaș l-a amenințat atunci pe Jenel cu o plângere penală, care se pare că s-a și materializat.Și Jenel Șerban s-a aflat în fața comisiei Nana, declarând că nici usturoi nu a mâncat nici gura nu-i miroase. E, n-a declarat chiar asta, ci: “Retrocedările terenurilor care fac subiectul comisiei au fost făcute pe perioada cât am fost eu prefect, adică în 2006 şi 2007, nu a fost niciun fel de problemă”. Nu a fost atunci, dar acum? Acum, comisia ar putea cere de la Uniunea Națională a Notarilor Publici antecontractele de vânzare- cumpărare pentru terenurile puse în posesie la INCDA Fundulea și ar descoperi multe. Chiar și DNA se interesează de subiect, întrucât la sfârșitul anului trecut au dat o raită pe la mai multe primării din zona de vest a județului și a cerut mai multe acte. La audierile din comisia Nana a fost prezent și fostul ministru al agriculturii, Stelian Fuia. La fel ca și Tărăcilă acesta cunoaște mecanismul prin care unii s-au îmbogățit peste noapte. El a declarat jurnaliștilor că “aceste terenuri au fost retrocedate în perioada 2007-2008, când eu eram deja parlamentar, am venit în decembrie 2007 în Parlament. Nu am legătură cu aceste retrocedări pentru că nu am lucrat pentru Institutul de la Fundulea. Nu am ce documente să pun la dispoziţie”. Acesta a mai declarat, referitor la punerile în posesie din alte comune în Fundulea:”Nu am informaţii dar, dacă o primărie ar avea teren disponibil şi dă negaţie că nu are, intrăm într-un abuz în serviciu, probabil într-o faptă penală”. Exact așa s-a și întâmplat, fiind vorba de vreo șapte, opt, dacă nu mai multe primării. Oricum, totul se cunoaște. Prefectura, condusă acum de George Iacob, știe cine a fost pus în posesie la INCDA Fundulea și în ce comună ar fi trebuit să primească terenul. Poate se lămurește odată subiectul!
There is no ads to display, Please add some