Absolvenţii care reuşesc să ocupe un loc de muncă primesc prime
Please enter banners and links.
În conformitate cu prevederile Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, absolvenţii înregistraţi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă pot beneficia, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de prime de încadrare, în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prima este egală cu valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 lei.
De asemenea, absolvenţii care primesc indemnizaţie de şomaj şi se angajează, în perioada de acordare a indemnizaţiei, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
Dreptul se acordă absolvenţilor care îşi menţin raporturile de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, fiind necesar ca persoana respectivă să îl solicite agenţiei judeţene unde a fost înregistrat în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării.
There is no ads to display, Please add some