Vicepreşedinţii şi administratorul judeţului vor ascuţi creioane pe bani publici
Please enter banners and links.
Un proiect de hotărâre a consiliului judeţean riscă să dea peste cap activitatea tihnită a câtorva cârmuitori din instituţia mai sus menţionată, dacă este să ne luăm doar după acte. Conform acestora, cei doi vicepreşedinţi, Marian Dinulescu şi Bogdan Georgescu,plus administratorul judeţului, Daniel Ştefan, vor rămâne fără niciun obiect al muncii, fiind tocmai buni de a se odihni, dacă vor benevoi să mai vină pe la serviciu, că tot sunt beneficiari de muncă nenormată. Iniţiatorul proiectului nu este nimeni altul decât George Răducu Filipescu care, dorint să înfiinţeze un compartiment de sănătate ăn consiliul judeţean, care să supervizeze treburile din spitalul judeţean, a fost nevoit să modifice şi organigrama. Conform acesteia vicepreşedinţii şi administratorul judeţului nu mai au nicio direcţie, niciun compartiment ăn subordine. Dăcă până acum pe vechea organigramă mai vedeam o săgeţică ce pleca de la vicepreşedinţi, ba pe la direcţia economică, ba pe la direcţia tehnică, acum ele pleacă numai de la preşedinte. De la cei trei nu mai pleacă nicio săgeţică, nici măcar cea liberală a lui Dinulescu. Acum, sinceri să fim nu ştim ce i-a venit lui Filipescu să-i pedepsească în asemena hal, căci unii se vor întreba de ce mai are Dinulescu nevoie de maşină nouă ? Poate de ascuţitori de creioane. Că vicepreşedinţii vor tăia frunze la câini nu ar fi mare bai, că nu este singurul cay, dar administratorul judeţului, angajat cu contract acum câteva luni. Până la urmă nici nu mai ştim ce să credem din moment ce Filipescu spune(n.r. atenţie, spune) că vicepreşedinţii se ocupă de controlul aparatului propriu, iar administratorul de execuţie. Bine, bine dar cu organigrama şi săgeţile cum rămâne? Doar ea trebuie respectată şi nu avem nici cea mai mică îndoială că la ora când citiţi aceste rânduri ea a şi fost aprobată, fără discuţii, de onorabilii noştri consilierii judeţeni; să le dea Dumnezeu sănătate că sunt aşa cuminţi, nu scot nicio vorbă şi ridică mâna la orice, parcă ar vrea să fie scoşi la tablă. Numai că, dacă vor fi scoşi la tablă, obligatoriu vor trebui să dea şi un examen scris.
There is no ads to display, Please add some