Răzvan Meseșeanu a revenit în PSD cu câteva „cărămizi”

PSD Meseseanu

Please enter banners and links.

„În cadrul unei conferințe de presă susținute de președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, au fost prezentate trei direcții importante pentru perioada următoare, atât la nivel național, cât și local.

La nivel național, a fost evidențiat faptul că PSD, prin președintele său, Sorin Grindeanu, a reușit să se impună în cadrul coaliției și să obțină includerea Pachetului de Solidaritate în Bugetul de Stat pentru anul 2026. Este un demers esențial, care aduce măsuri concrete pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile: pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilități și familii aflate în dificultate. Este, totodată, o dovadă clară că solidaritatea rămâne o prioritate pentru PSD.

La nivel local, organizația PSD Călărași se consolidează prin revenirea lui Răzvan Meseșeanu, de la Pro România, alături de aproximativ 20 de organizații locale din județ, un pas important pentru întărirea echipei și pentru construirea unei organizații mai puternice și mai unite.

O altă direcție importantă o reprezintă procesul de organizare internă, aflat în plină desfășurare la nivelul județului. În această perioadă au loc alegeri în organizațiile de pe lângă secțiile de votare, urmate de adunările generale de alegeri la nivel de comună, etape deja în mare parte finalizate în colegiile 4 și 5. Până la sfârșitul lunii aprilie, procesul va fi încheiat la nivelul tuturor colegiilor, urmând ca în luna mai să aibă loc conferințele județene pe structuri (tineret, femei, seniori, Liga Aleșilor Locali), precum și conferințele municipale de alegeri în Călărași și Oltenița.

PSD rămâne un partid al oamenilor, implicat, responsabil și dedicat sprijinirii celor care au cea mai mare nevoie” – PSD Călărași.

 


There is no ads to display, Please add some

About The Author