Poştaşii au ieşit în stradă să-şi strige nemulţumirile

Please enter banners and links.

– Ei acuză politica agresivă a conducerii prin concedieri colective

Poştaşii din judeţul Călăraşi au pichetat miercuri, 22 august, instituţia prefectului pentru a-şi striga nemulţumirile vizavi de măsurile pe care conducerea companiei naţionale de poştă intenţionează să le adopte în perioada următoare. Motivele care au stârnit revolta salariaţilor poştei sunt extrem de numeroase. Potrivit Silviei Scarlat, liderul de sindicat, printre motivele protestelor ale angajaţilor se numără refuzul plăţii orelor suplimentare, neacordarea până în luna august a anului 2012 a concediilor aferente anului 2011, refuzul sporului pentru cumul de funcţii, refuzul de acordare a unui salariu mai mare pentru un număr care depăşeşte 5000 de angajaţi, care au trecut testările profesionale individuale acum câteva luni, testări ce sunt efectuate la un interval de minimum trei ani de zile.

Oficiantele de la ghişeu, „buzunărite” de managementul CNPR

Conducerea Companiei Naţionale a Poştei Române nu este interesată în niciun fel să rezolve problemele salariaţilor, probleme care totuşi au fost prezentate membrilor conducerii CNPR, înainte ca aceştia să fie numiţi în funcţii. Astfel că, managementul companiei naţionale de poştă „ buzunăreşte”, după cum spune Silvia Scarlat, angajatele care lucrează la ghişeul poştal, acestea fiind puse în situaţia de a cumpăra în fiecare lună din propriul salariu ( de până la 1100 de lei) ceea ce este necesar pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii, şi anume: rechizite, toner, tuş, hârtie pentru imprimante, formularistică. Toate cele enumerate sunt obiecte de lucru pe care în mod normal personalul din centralul companiei ar trebui să le cumpere şi să le trimită către toate oficiile poştale, însă acest lucru nu se întâmplă. Tocmai de aceea salariaţii sunt nevoiţi să îşi cumpere din proprii bani ceea ce le trebuie. Astfel, o oficiantă scoate din buzunar lună de lună, de la 20 de lei până la 50 de lei. Dar asta nu este tot!

Angajaţii cumpără din banii proprii, materiale de curăţenie

Angajaţii sunt de asemenea nevoiţi să îşi cumpere din banii lor materiale pentru curăţenie, iar din cauza faptului că nu există personal angajat în subunităţile poştale care să se ocupe de curăţenie, aceştia sunt obligaţi să spele pe jos în spaţiile comune, în sălile pentru public şi în WC, iar acest lucru se datorează refuzului CNPR de a asigura necesarul de materiale pentru efectuarea curăţeniei. Angajaţii oficiilor poştale sunt extrem de supăraţi pentru că efectuează ore suplimentare care nu sunt plătite, aceştia fiind de părere că în mod normal ar trebui să se desfăşoare angajări de personal pe funcţiile unice, printre care, agenţi poştali, factori, oficiante, şoferi, mânuitori de valori, iar în acest mod, salariaţii nu se pot bucura de un concediu de odihnă, fiind suprasolicitaţi. O altă problemă a salariaţilor, cunoscută şi membrilor conducerii CNPR, este aceea că se întârzie peste trei săptămâni în eliberarea unei adeverinţe de salariat, adeverinţe ce le sunt necesare angajaţilor pentru spitale, bănci, justiţie.

CNPR vrea să concedieze 2000 de angajaţi din mediul urban

Un alt motiv de supărare pentru care angajaţii poştei române au protestat este politica agresivă a conducerii Companiei Naţionale de Poştă Română pentru a scoate din criză poşta română, recurgându-se aşadar la concedieri colective, prin anumiţi paşi. Spre exemplu, conducerea CNPR elimină sporul de fidelitate, reduce cu 50% prima de vacanţă, reduce cu un procent de 50% numărul de tichete de masă, restructurează reţeaua poştală din mediul rural, reducerea cu 50% a normei de lucru pentru tot personalul din mediul rural, reducerea cu 50% a normei de lucru pentru un număr de 2000 de angajaţi din mediul urban, urmând apoi concedirea lor, dar şi impunerea a două zile libere neplătite pentru absolut întreg personalul angajat şi disponibilizarea a 20% dintre salariaţii companiei. La asemenea iniaţiative, îi înţelegem pe cei care lucrează în acest domeniu şi suntem de părere că e normal să fie revoltaţi.

Dacă nemulţumirile nu vor fi rezolvate, angajaţii vor protesta la Bucureşti, pe 11 septembrie

Prin intermediul acestor proteste, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România doreşte să atenţioneze conducerea Companiei Naţionale de Poştă Română, ministrului Comunicaţiilor, Guvernului şi partidului care şi-a adjudecat Poşta Română prin faptul că angajaţii nu acceptă toate aceste lucruri care chipurile vor duce la eficientizarea companiei, mai ales cele care ţin de concedieri şi de diminuări ale salariilor. Conform spuselor Silviei Scarlat, dacă dorinţele angajaţilor nu vor fi luate în considerare, aceştia se vor afla pe data de 11 septembrie la Bucureşti, în cadrul unui marş protestatar, alături de toţi ceilalţi angajaţi ai poştei, din toate colţurile ţării. 


There is no ads to display, Please add some