Petre Dinei s-a trezit cu jandarmii la uşă

Please enter banners and links.

– Primarul din Belciugatele nu mai poate intra în primărie

Telenovela de la Belciugatele continuă după Sărbătorile Pascale. Primarul Petre Dinei s-a trezit miercuri, 18 aprilie, cu jandarmii în primărie, chemaţi de viceprimarul Gabriel Gurlui pentru a fi evacuat din clădirea primăriei. După discuţiile purtate cu cei doi ofiţeri, primarul Dinei a rămas în primărie, însă viceprimarul Gurlui a pus un grilaj la uşa primarului şi a schimbat încuietoarea de la intrarea în instituţie, pentru a se asigura în acest mod că Dinei nu mai poate intra.
Petre Dinei a declarat că nu există o hotărâre judecătorească investită cu titlu executoriu şi că nu Gurlui este cel care trebuie să-l elibereze din funcţie, ci Instituţia Prefectului. „În fond şi la urma urmei, eu m-am judecat cu prefectul”, a spus Dinei, referindu-se la toată această situaţie. Avocaţii lui Petre Dinei au depus în cursul zilei de joi o plângere penală pe numele viceprimarului Gurlui prin care acesta este acuzat că obstrucţionează intrarea în sediu a primarului.
Conflictul dintre primarul şi viceprimarul comunei Belciugatele există de mai bine de patru ani, însă acum a atins cote absolute. Primarul Dinei a fost eliberat din funcţie de prefectul judeţului ca urmare a faptului că pe perioada mandatului şi-a schimbat domiciliul într-o altă localitate. Ordinul prefectului a fost atacat în instanţă, procesul s-a strămutat la Tribunalul Braşov, iar pe 9 aprilie s-a dat sentinţa prin care magistraţii au admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de interveninet (de Gabriel Gurlui). Acesta din urmă a depus un certificat de grefă şi un memoriu la Instituţia Prefectului prin care a solicitat eliberarea din funcţie a primarului Dinei. La rândul său, şi primarul Dinei, prin avocatul său, Florin Costiniu, a depus un memoriu la prefectură prin care anunţă că a depus recurs cu privire la speţa aflată în discuţie. Dat fiind cele două memorii şi având în vedere că prefectura a fost parte în acest proces, prefectul Emil Muşat spune, printr-o adresă transmisă primăriei, că va face diligenţele necesare pentru ca hotărârea judecătorească să fie eliberată mai repede de Tribunalul Braşov şi să fie investită cu titlu executoriu pentru ca ordinul prefectului să poată fi pus în aplicare.
Până la alegerile din 10 iunie nu mai este foarte mult timp. După această dată, hotărârea judecătorească pentru care există atâta discordie între primar şi viceprimar nu mai are nicio valoare. Gurlui însă îşi doreşte cu ardoare să fie primar. Măcar şi pentru o lună, dacă din 11 iunie nu poate.
 


There is no ads to display, Please add some