Pandemia trage fotbalul pe tușă

Please enter banners and links.

Din cauza pandemiei de coronavirus, fotbalul românesc şi nu numai a intrat în vacanţă forţată, despre a cărei finalitate nu se ştie absolut nimic în acest moment.

La nivelul ligii a 2-a, nu s-au disputat în acest an decât 3 etape, alte 2, având loc spre finalul lui 2019.

Într-un top al returului, Dunărea ocupă locul 7, bilanţul constând în 2 victorii, tot atâtea remize şi o înfrângere. Golaverajul este neutru, 5-5. „Galben – albaştrii” au trecut de UTA Arad, scor 1-0 şi de FK Csikszereda, scor 2-1, ambele dueluri desfăşurându-se la Călăraşi. Tot acasă, Dunărea a remizat cu Farul, obţinând un punct şi în deplasare cu Ripensia Timişoara, partidă programată anul acesta pe 7 martie. Singura înfrângere a fost înregistrată pe 22 februarie la Ploieşti, în faţa Petrolului, scor 2-0.

Golgeterul echipei este Georgian Honciu cu 2 reuşite, el fiind urmat de Madikaba Doumbia şi Salavatore Marrone (plecat în iarnă la Csikszereda), cu câte un gol fiecare. Elevii lui Pustai au beneficiat şi de un autogol, semnat de arădeanul, Cristi Melinte.

Clasamentul este dominat de UTA Arad, cu 12 puncte (5 jocuri – singurul eşec l-a suferit la Călăraşi în runda inaugurală!), pe 2 sitându-se FC Argeş cu 11 puncte, tot din 5 partide disputate. Urmează 3 echipe, Viitorul Pandurii (4 partide jucate), Metaloglobus (5 partide) şi Turris Turnu Măgurele (4 partide disputate), fiecare cu câte 10 puncte realizate dar departajate de golaveraj.

Dunărea e devansată de Farul Constanţa din cauza golaverajului mai slab, fiind urmată însă de Petrolul (5 jocuri), tot din pricina golaverajului.

Cele mai mari surprize vin dinspre Rapid Bucureşti, locul 13 cu 5 puncte (bilanţ care a dus şi la înlocuirea lui Daniel Pancu cu Dan Alexa!), CS Mioveni, locul 14 cu 5 puncte, golaveraj negativ (locul 2, la general!), 2-4 şi U Cluj, locul 15 cu 4 puncte. Clujenii n-au bifat nicio victorie, în aceeaşi situaţie aflându-se şi FK Csikszereda, 1 punct din 5 jocuri şi Pandurii Tg. Jiu (nici măcar un punct strâns până acum!).

Campionatul s-a întrerupt înaintea rundei a 25-a iar până la final au mai rămas de disputat alte 14. Echipa noastră va mai juca doar 12 jocuri întrucât Sportul Snagov şi Daco – Getica Bucureşti au părăsit între timp competiţia

 


There is no ads to display, Please add some

About The Author