“Mulţumesc celor ce au avut încredere în mine şi doresc să-i asigur pe locuitorii comunei că voi fi primarul tuturor”
Please enter banners and links.
– interviu cu George Avram, primarul comunei Ştefan Vodă
R. Domnule primar aţi mai câştigat un mandat în fruntea localităţii. A fost greu, a fost uşor?
G.A. În primul rând aş dori să mulţumesc celor ce au avut încă o dată încredere şi sper să nu-i dezamăgesc în acest mandat. Totodată vreau să-i asigur pe locuitorii comunei că voi fi primarul tuturor. Referitor la întrebarea dumneavoastră, sincer, vă spun că a fost cea mai grea campanie de până acum. Nu datorită luptelor de idei, a proiectelor. A fost o campanie murdară.
R. Murdară în ce sens?
G.A. S-a încercat prin toate mijloacele siluirea voinţei alegătorului. O mică parte din alegători pur şi simplu s-au vândut, dar oamenii serioşi nu au acceptat mita electorală. Vă dau un exemplu. În ziua votului a fost ca la război. Patru „gardieni” stăteau în poarta secţiilor de votare pentru a intimida cetăţenii. Am anunţat preşedintele secţiei de votare dar şi el a fost ameninţat. Chiar dacă am sunat la 112 nu s-a întâmplat nimic. Poliţiştii ce trebuiau să asigure ordinea se întreţineau cu “ţestoasele ninja”, cum le-am spus eu, şi nici măcar nu i-a legitimat. Ce să mai vorbim că nu trebuiau să staţioneze la mai puţin de 500 de metri de secţia de votare.
R. Şi au influenţat votul?
G.A. I-au influenţat pe cei de etnie rromă care de frică au votat “săgeata” dar au pus ştampila şi pe asul de pică. Astfel, în jur de 50 de voturi au fost anulate. Iar, o situaţie anormală se petrecea noaptea. În campania electorală activitatea din timpul nopţii era mai intensă decât ziua. Chiar eu am depistat persoane cu sacoşe de zahăr, ulei, orez, făină, conserve ce urmau să fie distribuite alegătorilor. Am anunţat poliţia, au fost prinşi, dar încă nu am aflat ce s-a întâmplat cu ei. Eu încă mai aştept rezultatul anchetei. Tot acest război şi modul de abordare al campaniei şi al alegerilor mă fac să cred că nu mai suntem o ţară normală. Puterea banului începe să încline balanţa în alegeri, iar atunci nu mai vorbim de democraţie. Se mizează pe sărăcia oamenilor, şi materială şi spirituală, iar cei ce nu sunt în stare să convingă oamenii prin idei utilizează mijloace necinstite pentru a ajunge la putere. De aceea, mulţumesc încă o dată celor ce au ştiut să reziste în faţa tentaţiilor şi au votat aşa cum le-a dictat conştiinţa.
There is no ads to display, Please add some