Mihali este noul antrenor al Dunării pentru următorii trei ani
Please enter banners and links.
- „ Nu-mi place ca să pierd. Să vin aici, să râdă toți de mine, nu-mi place. Mai bine îmi iau geanta și plec acasă”
Decebal Mihalache
Gheorghe Mihali va antrena Dunărea Călărași pentru următorii trei ani, proiect susținut de consiliul județean, noul antrenor fiind prezentat de președintele Vasile Iliuță. Mihali a fost un fotbalist al generației de aur prezent la campionatul mondial din anul 1994 și dinamovist convins, așa cum singur se prezintă. Dunărea Călărași nu se află într-o situație bună, este în insolvență, dar Iliuță spune că obiectivul în primul an este punerea pe picioare a echipei, în al doilea an promovarea în liga a doua, iar în al treilea să ne batem pentru promovarea în liga întâi.
Gheorghe Mihali a spus din capul locului că a venit la Dunărea să facă treabă, în primul rând să reconstruiască echipa ce va fi formată pe nucleul unor fotbaliști călărășeni, la care se vor adăuga și până la cinci fotbaliști din alte localități. Noul antrenor spune că Dunărea nu este o echipă oarecare, ea fiind prezentă în liga a doua, dar și în liga întâi, dar acum trebuie început un alt drum. Este mulțumit de baza sportivă, de condițiile de antrenament, de locurile de cazare, dar că la început suporterii să nu fie prea pretențioși, întrucât formarea unei echipe durează ceva timp. Totuși, Mihali a ținut să precizeze că nu a venit la Călărași să se afle în treabă, ci să facă performanță și că nu acceptă ca orice echipă să învingă Dunărea Călărași. Dacă s-ar întâmpla asta Mihali a fost categoric :” Nu-mi place ca să pierd. Să vin aici, să râdă toți de mine, nu-mi place. Mai bine îmi iau geanta și plec acasă”. Oricum, Iliuță a anunțat o restructurare la Dunărea Călărași, dar că pentru performanță cheltuielile sunt mult mai mari și că ar trebui atrași sponsori. În acest moment salariile la Dunărea sunt destul de mici și cu acestea nu văd ce performanțe sportive s-ar putea face. Și personalul care se ocupă de baza sportivă, fără de care nu se poate organiza competiții, au salariul minim pe economie. Și ei sunt călărășeni. Un fotbalist vine și pleacă, dar ei rămân. Cu salariul minim pe economie nu se poate face performanță nici în ruptul capului. În această privință, referitor la fotbaliști, Gheorghe Mihali a spus că fiecare trebuie să dea tot ce poate pe teren și apoi să primească salariul, avansând suma de 4000 de lei, pe care o consideră acceptabilă pentru liga a treia, la care se adaugă și prime. Dunărea Călărași va avea și un nou echipament sportiv, inclusiv pentru copii și juniori președintele clubului, Aurel Stan declarând că a achiziționat 180 de echipamente. Mai mult, Vasile Iliuță a anunțat că va concesiona baza sportiză de la Modelu, ce este deținută de Prefab, pentru a fi folosită la antrenamente, și că va cumpăra hotelul proprietatea aceleiași societăți. În final, Iliuță a spus că va pune la punct un plan pe trei ani, cu obiective clare, pe care îl va prezenta călărășenilor. De acum, la treabă Dunărea Călărași !
There is no ads to display, Please add some