Marius Dulce – prioritățile pentru acest an : locuri de joacă și parcări de reședință
Please enter banners and links.
Dulce : “Aşa cum am declarat, în dese rânduri, prioritare pentru aceste an sunt locurile de joacă pentru copii şi parcările de reşedinţă. Asta nu înseamnă însă că nu suntem preocupaţi, în continuare, şi de modernizarea infrastructurii rutiere care să conducă, fireşte, la descongestionarea traficului.
Împreună cu colegii mei din cadrul Primăriei şi Serviciului Public Pavaje Spaţii Verzi am ieşit, recent, pe teren, pe de o parte ca să identificăm spaţii pentru amenajarea de noi locuri de parcare iar pe de altă parte să evaluăm, în raport cu resursele financiare de care dispunem, posibilităţile de modernizare a parcările existente.
În contextul în care foarte curând vor demara lucrările în cadrul proiectului privind crearea unui spațiu urban pietonal multifuncţional în zona centrală a municipiului, intenţionăm să amenajăm o parcare pe strada Sloboziei, între Str. Progresul şi B-dul 1 Mai, care să deservească nu doar locatarii din blocurile învecinate ci şi Consiliul Judeţean şi Hotelul Călăraşi. Tot în zona respectivă am evaluat şi posibilitatea reamenajării unor locuri de parcare între blocurile A28, A29, A30 precum şi în zona Castelului de apă, blocurile A32 – A37 şi Muzeul Dunării de Jos.
Pe B-dul 1 Mai, tronsonul cuprins între str. Sloboziei şi str. Dobrogei, avem în vedere construirea unei parcări în spic prin eliminarea scuarului existent, refacerea şi chiar extinderea carosabilului astfel încât să asigurăm derularea traficului în condiţii bune până la strada Dobrogei.
Urmare a solicitărilor lansate deja de către cetăţeni, în acest an punem pe lista de lucrări şi modernizarea parcării din dreptul blocurilor C2-C9, din zona B-dul Cuza Vodă – str. Flacăra – str. Cornişei.
De asemenea, am analizat şi posibilitatea reconfigurării parcării şi amenajării unui loc de joacă pentru copii în faţa blocurilor C18 – C24 din zona Prel. Bucureşti – B-dul Nicolae Titulescu – Cornişei. Sunt lucruri fezabile pe care le vom realiza în acest an.
Analizăm cu atenţie fiecare obiectiv pe care ni l-am propus pentru 2022 astfel încât să utilizăm în mod eficient fiecare leu de la bugetul local”.
There is no ads to display, Please add some