Marius Dulce pregătește raportul la un an de mandat

dulce 1 doar dulce fara coarna

Please enter banners and links.

Decebal Mihalache

După ce a așteptat mai mulți ani și după ce a picat odată testul votului pentru primărie, Marius Dulce s-a văzut în funcția pe care și-a dorit-o atât de mult, cea de primar. Primarul Marius Dulce și-a început în forță mandatul, continuând proiecte, începând altele noi, gândindu-se la altele, fiind conștient că numai prin implicare poate avea încerederea cetățeanului și, evident, încă un nou mandat. În fiecare postare pe rețelele sociale, în toate declarațiile amintește că orașul Călărași trebuie modernizat, investițiile trebuie continuate în ritm mai mare, iar cetățenii trebuie să simtă pe pielea lor că trăiesc mai bine. Chiar dacă într-un oraș mai la coadă din punct de vedere al prosperității. E bine că Dulce e activ și că vrea ca orice călărășean să simtă în bine guvernarea locală. În ultima intervenție a spus că în scurt timp va face public un raport de activitate pentru un an de mandat, astfel încât fiecare cetățean să vadă ce a făcut, sau să vadă ce ar putea face. Fiind om politic nu și-a uitat nici oponenții din PNL a căror “frământare” față de proiectele pe care le-a moștenit a ținut să o facă publică. Dulce spune că proiectele sunt pentru călărășeni și că este mai important cine le implementează decât cine le-a semnat. E ușor să faci un copil, dar mai greu e să-l crești, spune Dulce, atingând social-democrația într-un punct sensibil. Până la urmă primarul Dulce nu trebuie să uite că a fost și el un opozant prin consiliul local, destul de vocal, iar actualii liberali, după părerea mea, chiar sunt copii cuminți. Mai pe șleau, ca să o spun eu, unii au semnat hârtii și alții cheltuie banii. Așa e în politică !

Pentru că acest an a fost unul al asfaltărilor, după cum spunea Dulce, întru-un oraș sufocat de mașini, fără un plan de fluidizare al traficului pus în practică, spunem noi, redăm postarea primarului:

 “Așa cum am spus de fiecare dată, nu uităm pe nimeni! Am finalizat lucrările de reabilitare a carosabilului de pe strada Nicolae Titulescu. Suntem acum pe strada Oituz și din cele discutate cu cei din cadrul Serviciului Pavaje Spații Verzi, pentru că trebuie să menționez din nou că asfaltarea o realizăm cu oamenii noștri, vom termina lucrările săptămâna viitoare, după care ne vom muta pe strada Speranței.

Până la începutul lunii octombrie am convingerea că vom încheia lucrările și pe strada Speranței, urmând în etapa a 2-a să reparăm şi trotuarele. În felul acesta bifăm încă o promisiune onorată, prin finalizarea asfaltării cartierului Farfuria.

𝗦𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗡𝗶𝗰𝗼𝗹𝗮𝗲 𝗧𝗶𝘁𝘂𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂: 431 m lungime, cu 6 m lățime. S-au montat borduri noi, iar pe carosabil se realizează întreținere cu mixtură asfaltică, covor asfaltic de 6 cm. Ulterior vom repara și trotuarele cu asfalt, acolo unde sunt degradate.

𝐒𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐎𝐢𝐭𝐮𝐳: 458 m lungime, cu 6 m lățime. S-au montat borduri noi și pe carosabil se va realiza întreținere cu mixtură asfaltică, covor asfaltic de 6 cm. Şi aici vom repara și trotuarele cu asfalt, acolo unde sunt degradate.

𝐒𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐒𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐢: 317 m lungime, cu 6 m lățime. Sunt deja montate borduri care se află în stare bună, iar pe carosabil se va realiza întreținere cu mixtură asfaltică, covor asfaltic de 6 cm. Ulterior vom intra și vom repara și trotuarele cu asfalt, acolo unde sunt degradate.”- Marius Dulce. Sunt doar câteva din lucrările primăriei, însă Dulce spune că se va ocupa inclusiv de parcuri, că tot avem unul din cele mai mici graduri de acoperire cu vegetație.


There is no ads to display, Please add some