Listele USL, după sufleţelul lui Filipescu
Please enter banners and links.
Deşi anunţate pentru 17 martie, listele USL mai aşteaptă, întrucât la PSD bălăceala încă e în toi. Doar la PNL este linişte, unde Răducu Filipescu taie, spânzură, forjează greblează şi aranjează ploile după cum îi dictează interesele. Preocuparea sa pentru aceste liste este maximă, deoarece acum totul este în stand-by. De la PSD nu are cine să semneze, ne spune Filipescu, inducând ideea că ele au fost bătute în cuie. Nici vorbă, deoarece cu Oana Mizil nu a discutat nimic, iar de la plecarea acesteia, în lipsa unei conduceri, Filipescu nu a avut cu cine negocia respectivele liste. Oricum, intenţia sa de a acapara cât mai mult, inclusiv din zonele cu influenţă PSD, este cât se poate de evidentă. Întrebat dacă se va merge pe liste comune sau separate, Filipescu a fost cât se poate de confuz. În unele localităţi se merge pe candidaturi comune, în altele pe liste separate, ne spune acesta. Evident, în comunele unde PNL are primari aceştia vor fi candidaţii. La primăriile PSD se discută. Numai că de la “centru” s-a hotărât ca fiecare partid să-şi menţină primăriile şi să propună candidaţi. Filipescu spune voalat că cest principiu este doar o recomandare şi nu o obligaţie. Totul pentru a-şi impune candidaţi liberali şi în primăriile PSD. Liberalul nu şi-l doreşte pe Râjnoveanu, Aneta Niţu şi nici pe Ion Niţulică de la Dor Mărunt, ce a fost nevoit să treacă în barca PDL. Şi, nu sunt singurii. Nici la Borcea nu sunt lucrurile clare. Probabil, ne spune Filipescu, acolo vor fi două candidaturi. Actualul primar, Marcel Zăgărin de la PC, şi Costică Zaharia de la PNL. Oricum, PC este cantitate neglijabilă în faţa lui Filipescu, partidul fiindu-i subordonat total. Până la urmă tot sondajele sunt cele ce decid, ne anunţă Filipescu, aşa că lucrurile sunt mai mult decât clare: în primările PNL preferaţi sunt primarii PNL, în primăriile PSD, unde Filipescu are candidaţi, preferaţi sunt candidaţii PNL şi în primăriile PSD unde Filipescu nu are candidaţi, aşa, ca să lase de la el, populaţia preferă candidaţii PSD. Şi la Olteniţa, unde primăria revine candidatului social-democrat, sunt mişcări de trupe. Pe surse credibile Gigi Matei este pregătit de Filipescu să fie infiltrat în PSD, după ce Ţone va fi şi el debarcat. Asta până acum, depinde cine vine la conducerea PSD, pentru a regla conturile. În rest, se ştie, G.R. Filipescu, mai preocupat ca oricând, se bate cu oricine la consiliul judeţean, iar Dan Drăgulin încă se încălzeşte la primăria Călăraşi. Nici măcar pe turnantă nu a ajuns. Spun colegii lui de partid!
N.R: Filipescu: ” Drăgulin, aşa cum e el, este o săgeată a partidului”. Tema pentru cititori este de a tălmăci semnificaţia sintagmei “aşa cum e el”.
There is no ads to display, Please add some