La lucrările pentru canalizarea oraşului “e o stare de haos” – apreciază primarul Drăgulin

Please enter banners and links.

DSC_0003Primarul Daniel Drăgulin s-a arătat extrem de nemulţumit de cum decurg lucrările de reabilitare a sistemului de canalizare şi apă potabilă din municipiul reşedinţă de judeţ, fiind a doua oară când face aprecieri de acest gen. Întors din concediu el a spus că a găsit "o stare de haos, lipsa unor materiale şi a disciplinei la locul de muncă". Deasemenea, el a mai spus că nu există o planificare a lucrărilor foarte bine pusă la punct, ceea ce duce la întârzieri cu aducerea carosabilului la starea iniţială. "Îi înţeleg pe călărăşeni că sunt nemulţumiţi de disconfortul creat. Şi eu sunt nemulţumit de cum decurg lucrările în acest moment şi vom face tot ce putem, ca beneficiar, să cerem remedierea defecţiunilor", a mai spus Drăgulin. Acesta a dat asigurări că nu acceptă tergiversarea lucrării şi că squarul de pe strada Bucureşti va fi gata în primăvara anului viitor. "Am asfaltat I.L. Caragiale, Belşugului, la Bazar, vom asfalta Cornişei şi Progresu, iar în toamnă vom face o parte din squarul de pe strada Bucureşti, pentru ca în primăvară, când vremea ne permite, să punem şi gazonul", a continuat Drăgulin.


There is no ads to display, Please add some

About The Author