Interpelare Dumitru Coarnă : “Concursul de manager la Spitalul Municipal Oltenița din 19 aprilie 2021. Acuzații de plagiat”

Please enter banners and links.

În data de 19.04.2021 a fost organizat concursul de ocupare a funcției de manager la Spitalul Municipal Oltenița, în urma căruia domnul doctor Cocoșilă Claudiu a fost declarat admis cu o nota finală 9,29, contracandidatul acestuia doamna doctor Smochină Simona obținând nota finală 8,99. Raportat la maniera în care doctorul a înțeles să ocupe funcția de manager al acestui spital, colega sa doamna doctor Smochină l-a acuzat de plagiat. Astfel conform declarațiilor doamnei Smochină, doctorul Cocoșilă Claudiu a preluat în integralitate pagini din proiectul său de manager și a câștigat în mod ilegal concursul. În plus acesta a dat și o declaratie pe propria răspundere că a elaborat singur proiectul, cu toate că fragmentele copiate de dânsul din proiectul colegei sale, doamna Smochină, nu aveau corespondent în tema aleasă de el. Acesta a copiat din mai multe documente, fapt ce reiese din aspectul grafic al proiectului. Menționăm că proiectele realizate de candidații la postul de manager al spitalului, se regăsesc pe site-ul spitalului, putând fi comparate și analizate cu ușurință. Proiectul, pe lângă fapul că este copiat, cuprinzând informații din proiectul colegei, se desfășoară pe o durata de 2 ani, iar mandatul de manager, conform legii, este de 4 ani. Proiectul contracandidatului Smochină Simona a fost depus sigilat în plic. Conform acuzațiilor aduse se pare că medicul Cocoșilă Claudiu a avut acces la el prin complicitatea membrilor comisiei de examen. Smochină Simona, în calitate de candidat la concursul din 19.04.2021 pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică a Spitalului Municipal Oltenița, a formulat o contestație către președindete Comisiei de Concurs prin care a solicitat eliminarea din concurs a candidatului Cocoșilă Claudiu pentru plagiat. Conform regulamentului de concurs candidatul are obligația de a declara pe propria răspundere că a realizat proiectul. În contestație aceasta atrage atenția Comisiei, că medicul Cocoșilă a preluat integral capitolul " Responsabilități" cu punct și virgulă (pagina 17-18 în proiectul doctorului Smochină și pagina 20 în proiectul candidatului Cocoșilă). Acest capitol a fost creat de doctorul Smochină pentru tema proiectului său și nu poate fi preluat pentru o altă temă de proiect. De asemenea doamna doctor a făcut precizarea că a predat proiectul sigilat și, din moment ce proiectul candidatului declarat admis pentru postul de manager conține fragmente din proiectul contracandidatului său, se ridică suspiciunea rezonabilă de frauda în complicitate cu persoanele responsabile conform regulamentului având în vedere că doctorul Smochină a depus dosarul pentru concurs în 06.04.2021 și doctorul Cocoșilă în 08.04.2021. Contestația făcută de doamna doctor Smochină, comisiei de examen privind plagiatul nu a fost luată în considerare, concursul desfășurându-se conform programului. La acest moment nu există răspuns din partea Consiliului de Administrație privind contestația.


There is no ads to display, Please add some

About The Author