Iliuță și echipa lui nu vor doar să câștige la parlamentare, ci să performeze

Please enter banners and links.

Decebal Mihalache

Vasile Iliuță, proaspăt președinte al PSD Călărași, după ce a reușit o victorie la alegerile locale, și-a scos în față candidații pentru alegerile parlamentare, pentru ca aceștia să-și transmit mesajul lor pentru electorat. Acest lucru, a subliniat Iliuță, este pentru ca viitorii parlamentari să sprijine diferitele proiecte ale județului, iar Iliuță a amintit, printre altele, reabilitatea clădirii prefecturii, modernizarea șoselei de intrare în Călărași dinspre București, “Promenada” de pe malul Borcei, reabilitarea și modernizarea spitalului județean, etc. , fiind vorba și de alte 30 de proiecte în implementare în județ. Dacă la alegerile locale Vasile Iliuță a avut oarece temeri privind câștigarea acestora, de data aceasta lucrurile sunt schimbate.

Câștigarea consiliului județean, a primăriei Călărași și a unui număr de primării aproape egal cu cel al liberalilor l-au făcut să spună la înscrierea candidaților pentru parlamentare că dorește să câștige un procent de 65% pe județ. În opinia sa, parlamentarii pot participa activ la modernizarea județului și prosperitatea locuitorilor săi. Pe primul loc la Camera Deputaților îl găsim pe Dumitru Coarnă, de departe cea mai cunoscută persoană la nivel national,  președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, cu o vastă experiență de negociere, după cum recunoaște, participând la construcția mai multor proiecte. Coarnă a vorbit despre discrepanța mare a salariilor de la stat, dar și în mediul privat și spune că este familiarizat cu aceste lucruri după multe discuții din comisiile de muncă din Parlament. El recunoaște că s-a înscris în cursă după rugămintea lui Vasile Iliuță și că s-a hotărât până la urmă pentru postura de politician în dauna celei de sindicalist. Dumitru Cornă nu a ezitat să critice decizia PNL de a închide piețele, dar nu și supermarketurile, în piețe găsindu-se produse agriciole românești.

IMG-20201106-WA0011

Vedeți ce se întâmplă acum. Au politizat virusul care există, în mod excesiv. De luni vor închide tot ce este românesc: târguri, piețe, etc. și rămâne tot ce înseamnă multinațional. Care este diferența dintre un târg în aer liber și un supermarket? Este o diferență de capital. Este adevărat că acest virus nu putem să-l contestăm, dar măsurile sunt folosite în alt scop. Ne vor închide de luni (9 noiembrie) până pe 5 decembrie, ne vor da voie pe 6, apoi ne vor închide de tot. Micii producători, capitalul românesc vor fi doborâți în următorul an 2021, un an extrem de dificil”, declarat Dumitru Coarnă. El a mai ridicat și procentul pe care ar putea să-l obțină PSD Călărași la 70 % și locul 3 la nivel national, după ce la locale PSD Călărași a obținut locul 5.

Pe locul 1 la Senat se află un antreprenor, care nu a mai făcut politică, venit să candideze tot la rugămintea lui Iliuță. Nicușor Cionoiu a condus timp de 18 ani o multinațională și acum are propria firmă cu 140 de angajați.

IMG-20201106-WA0000

Din Parlamentul României sunt convins că voi reuși să-i protejez mai bine pe oamenii care muncesc și pe antreprenorii români. Ei sunt cei care mișcă, dezvoltă și hrănesc România. Sunt oameni cărora statul trebuie să le fie partener, nu dușman. Sunt oameni a căror muncă trebuie respectată și plătită corect, la justa valoare. Din Parlament, noua echipă a PSD Călărași va fi alături de fiecare călărășean. Împreună cu președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, împreună cu Primarul Municipiului Călărași, Marius Dulce, vom pune județul pe harta dezvoltării și a bunăstării. Trebuie să construim frumos și durabil aici, la noi acasă, în Călărași”.

Pe locul 2 la Senat se află o persoană cu mare experiență administrativă, actualul director al ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, un vechi militant social-democrat. El spune că poate promova anumite modificări în ceea ce privește atragerea de fonduri europe și îmbunătățirea legislației privind achizițiile publice, capitole la care România nu stă tocmai bine.

IMG-20201106-WA0006

”După cum știți există aceste schimbări provocate de noul coronavirus și prioritățile mele care le-am stabilit la nivelul județelor se vor schimba puțin , accentul căzând cu mai multă insistență asupra infrastructurii de sănătate, asupra proiectelor care să sprijine mediul privat…Vom găsi cele mai bune modalități de a cheltui cei peste 1,2 miliarde de euro care vor fi alocați regiunii noastre în perioada 2021-2027”, a declarant Liviu Mușat.

Pe locul 2 la Camera Deputaților se află Constantin Bârcă născut în Dor Mărunt, fost director general-adjunct al APIA la nivel national, deasemenea o persoană cu experiență administrativă, de profesie medic veterinar. Locul său este unul eligibil și Bârcă spune că din Parlament se va ocupa de politicile agricole, mai ales că a făcut parte din ministeriatul lui Petre Daea.

DSC_0053

El a fost cel mai bun ministru al agriculturii de după ’89, și nu spun asta neargumentat, și aș vrea să vă aduc în atenție câteva lucruri care s-au întâmplat…Partidul Social Democrat a înțeles în acea perioadă că trebuie făcut ceva cu sistemul de irigații, drept pentru care au fost alocate fondurile necesare pentru reabilitarea sistemului de irigații, s-au absorbit peste 30 milioane euro pentru intabularea și cadastrarea terenurilor…tot în acea perioadă au apărut câteva programe de minimis, programul tomata, de real success, pentru achiziția lânii și multe altele”, a declarant Constantin Bârcă.

Pe locul 3 la Camera Deputaților se află Cristian Sefer, deasemenea un loc eligibil , în opinia social-democraților, actual deputat care a ținut să sublinieze decalajele între salarile din ministere, de exemplu, și cele ale profesorilor, el fiind membru în Comisia de Muncă din Camera Deputaților.

IMG-20201106-WA0009

Pe locul 4 la Cameră se află un tânăr, Sorin Vrăjitoru, actual deputat, de numele căruia se leagă două inițiative importante pentru călărășeni și anume pensionarea cu doi ani mai devreme față de vârsta standard de pensionare, pentru locuitorii din municipiul Călărași, datorită poluării de la Siderca, fără a pierde absolut niciun drept, și un amendament la legea bugetului prin care să se construiască pasajul peste calea ferată de la Drajna, construcția acestuia urmând să începă în șase-șapte luni.

DSC_0072

Pe locul 3 la Senat și locul 5 la Cameră se află două profesoare, ambele foste inspector școlar, Corina Diaconu, respectiv Laura Munteanu. Datorită profesiei ambele au insistat pentru o educație mai bună, nu numai a elevilor, care să pună accent și mai mult pe latura practică, nu numai pe cea teoretică. Lista la Cameră se închide cu medicul Darie Gruiță de la Oltenița, care spune că poate contribui la o educație sanitară mai adecvată, mai ales acum în perioada manifestării noului coronavirus.

IMG-20201106-WA0010IMG-20201106-WA0001

IMG-20201106-WA0004

În orice caz, social-democrații pornesc la luptă extrem de motivați, mai ales datorită scorului excelent de la alegerile locale, acolo unde au rupt toate barierele și au ocupat poziții dorite de mult. Evident, cel care conduce din nou campania este cel care a revitalizat PSD-ul, a dărâmat, la propriu, organizația PNL și dă trendul în politica locală : Vasile Iliuță.

Realizat de Express Euro Press SRL, la comanda PSD Călărași, CUI MF: 11200020


There is no ads to display, Please add some

About The Author