Hotelului „Perla” aflat în administrarea Clubul Sportiv Municipal Călărași se va moderniza

@

@

Please enter banners and links.

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul de recompartimentare, modernizare și eficientizare energetică a Hotelului „Perla” (Sport), aflat în administrarea Clubul Sportiv Municipal Călărași.

Investiția, în valoare totală de peste 31,7 milioane de lei, este realizată prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport. Proiectul prevede recompartimentarea clădirii, modernizarea completă a spațiilor, creșterea eficienței energetice și transformarea hotelului într-o bază modernă destinată cantonamentelor și pregătirii sportivilor.

La eveniment a fost prezent Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, care a subliniat importanța investițiilor în infrastructura sportivă și necesitatea dezvoltării unor baze moderne pentru pregătirea sportivilor din România. Acesta a apreciat proiectul de la Călărași și a evidențiat potențialul zonei de a deveni un punct important pentru cantonamente și activități sportive.

Au participat, de asemenea, Liviu Mușat, directorul ADR Sud-Muntenia, Dan Caracote, secretarul general al ANS, precum și Alexandru Dragomir, directorul de investiții al instituției.

Directorul executiv al Clubul Sportiv Municipal Călărași, Valentin Anghel, a declarat că acesta este primul contract de o asemenea anvergură semnat în mandatul său și și-a exprimat speranța că proiectul reprezintă începutul unei serii de investiții importante pentru dezvoltarea infrastructurii sportive din Călărași și pentru susținerea performanței sportive.

Președintele Consiliul Județean Călărași, Vasile Iliuță, a declarat că își dorește ca Hotelul „Perla” să devină pentru Călărași ceea ce reprezintă baza sportivă de la Snagov pentru sportul românesc: un centru important pentru cantonamente, pregătire și performanță.

În cadrul vizitei oficiale, delegația a mers și la baza nautică a canotajului călărășean, care urmează să fie reabilitată, precum și la stadionul municipal, unde au fost vizitate sălile de antrenament și terenul de fotbal.

 


There is no ads to display, Please add some

About The Author