Exponatul lunii- OPAIȚ

Please enter banners and links.

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea

Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului, în cadrul

proiectului Exponatul lunii, în luna august, OPAIȚ (CAPAC).

Piesa lunii august face parte din Colecția de Arheologie Generală a

muzeului și a fost descoperită în așezarea getică din zona Pietroiu –

Gâldău  (punctul Boureanu) în anul 1975, număr de inventar 25119.

Opaițul (capacul) este lucrat din argilă semifină, cu mică, ars oxidant,

de culoare cărămizie, modelat cu mâna, având o înalțime de 85 mm și un

diametru de 135 mm.

Decorată cu două brâuri crestate, perpendiculare unul pe celălalt, cu

capetele întoarse spre dreapta, formând un fel de cruce gamată, două

brațe pornesc de la baza mânerului, pe când celelalte două formează o

singură bandă ce traversează longitudinal mânerul. Acest decor are un

efect vizual deosebit, sugerându-se totodată, și o senzație de mișcare.

Obiectul prezintă în interior, până la circa 1 cm de buză, urme egale și

puternice de ardere, pe când buza și partea exterioară nu au urme de

ardere secundară, fiind mai probabil opaiț decât capac iar datarea fiind

făcută între mijlocul sec. IV – a doua jumătate a secolului III a. Chr.

Piesa a fost publicată în volumul Cultură și Civilizație la Dunărea de

Jos  numărul XIII-XIV din anul 1995, de către Valeriu Sîrbu și Vasile

Oprea.

 


There is no ads to display, Please add some

About The Author