“Dorel” de Belciugatele, un veritabil “Ghiță Pristanda”…

Please enter banners and links.

_85O1129în atenția:

  • domnului MARIAN IORGA, inspector șef al I.P.J. Călărași
  • domnului NICOLAE ION, adjunct al șefului I.P.J. Călărași

A “murit” MILIȚIA! Ca să existe azi POLIȚIE, în decembrie 1989 au murit oameni nevinovați!               

De fapt numele lui este Dinu Fănel, domnul Dinu Fănel, “agent principal”. Pentru asta a dat un examen profesional și s-a dovedit bun pentru postul de șef al secției de poliție com. Belciugatele, jud. Călărași. A îmbrăcat uniforma de polițist ca să fie “în slujba cetățeanului”. În acestă calitate dl. Dinu Fănel a ales cum că nu are treabă cu cei care trăiesc în comună; a fost poreclit “mână de fier”: cine este împotriva primarului este pedepsit și, la comanda acestuia, el, șef de post, avertizează, admonestează, dă amenzi. Își instruiește subalternii să fie indulgenți cu susținătorii primarului. Dl. Dinu Fănel este, în fapt, sluga primarului, este un veritabil “Ghiță Pristanda” din piesa domnului I.L. Caragiale…Leafa o ia, însă, de la stat! O să vi se pară cam tare afirmația; iată însă faptele pe care numai dumneavoastră, imparțiali și corecți, români într-o țară a contradicțiilor, plină cu de toate, cu șmecheri autentici, cu nepăsători sau cu oameni onești, cu necăjiți și învățați să rabde veți discerne adevărul. Oricum toată lumea îl știe!

 

În timpul primului tur al alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie 2014 dl. Dinu Fănel a primit o sesizare din partea mea despre jignirile și comportamentul antisocial al primarului comunei Belciugatele, față de subsemnatul. Eram un  ziariast delegat să vegheze la respectare Legii. Am sesizat că dl. primar stă de o jumătatre de oră în secție, își impune “sfaturile” și…este  ilegal. Șeful secție l-a dat afară. Primarul mi-a răspuns grosolan, m-a jignit ș.a. Am plecat la secția de poliție și am sesizat grosolăniile primarului. Primarul s-a dus și el la secție să reclame; spune cum că nu, că el a fost jignit de ziarist! A adus la secția de poliție și trei declarații scrise de martorii săi, martori mincinoși, care, nefiind de față, la ordinul primarului au susținut că da, primarul a fost jignit etc. Printre cele trei era și declarația propriului tată! Că este ilegală mărturia unui membru de grad I nu conta pentru primar și șeful de post. Șeful de post a emis apoi adresa nr. 332254/01.12.2014, prin care am fost informat că “……în urma verificărilor efectuate, cele sesizate nu s-au confirmat.” Deci: primarul este cel lezat, iar eu, ziaristul, am primit un proces-verbal prin care am fost amendat. Exact ca odinioară: “partea lezată este agresorul!”, adică totul invers, pentru că așa a vrut domnul primar care i-a ordonat polițistului!

A urmat un proces prin care am contestat decizia, un proces cât un dinozar, cu “FOND” și “APEL” , care a durat cam un an de zile, cu deplasări la Fundulea, Lehliu – Gară și la Călărași, deplasări care au costat cam de zece ori mai mult decât amenda din procesul-verbal contestat. S-a dovedit că declarațiile martorilor sunt mincinoase: una au scris la poliție, făcând plăcerea primarului și a șefului de post și altceva în instanță. În final, decizia nr. 1223/2015, ședința publică nr. 17.11.2015 stabilește ” ……Din nici o probă existentă respectiv, acte și martori nu rezultă situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție motiv pentru care instanța de fond în mod legal și temeinic în baza probatoriului administrat și analizat judicios a constat că petentul (n.r. Paul Agarici) nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, acesta reușind să demonstreze o altă situație decât cea reținută în procesul-verbal contestat……….PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În baza art. 480 alin. 1 C.pr.civilă: Respinge apelul declarat de apelantul I.P.J. Călărași împotriva sentinței civile nr. 400/2015 pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară în contradictoriu cu intimatul Agarici Paul-Lucian. Definitivă.”

IMG_0431ADICĂ: “……Anulează procesul-verbal de contravenție seria PA nr. 1898337/01.12.2014.”

 

În timpul procesului, însă, un polițist, evident semnând anonim sub numele dlui. MARIAN IORGA, inspector șef, se comportă ca un funcționar, mă pune la zid și susține cu aplomb, obrăznicie și “superioritate”, la limita jignirii, cum că șeful de post din Belcigatele a procedat corect și “………..analizând conținutul plângerii contravenționale reiese că petentul încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul constatator cu ocazia încheierii procesului-verbal”……DECI: “Corb la corb nu-și scoate ochii”; dar, oare dl. Inspector șef  al I.P.J. Călărași, MARIAN IORGA își asumă anonimatul semnăturii, sub numele său? Își asumă șmecheriile șefului de post din Belciugatele? NOTĂ: dl. Dinu Fănel, la un moment dat, a fost mutat disciplinar din ianuarie – martie 2015 în altă comună. De ce? Cât de serios este I.P.J. Călărași?

Însă, în contradicție cu intervenția polițistului de la I.P.J. Călărași, în final, ședința publică nr. 17.11.2015 stabilește: ” ……Din nici o probă existentă respectiv, acte și martori nu rezultă situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție”.

Iată un alt fapt real dar incredibil: prin adresa nr. 52/5/332261 din 19.12.2014, deși am depus-o la postul de poliție pe 20.12.2014, am solicitat dlui. Dinu Fănel, șef de post poliție comuna Belciugatele, în baza legii 544/2001 date și informații despre: “ce documente a folosit ca să ajungă la întocmirea procesului-verbal de amendare a subsemnatului și ce document/motiv real a avut  la stabilirea cuantumul amenzii”. Cererea mea era absolut legală, cel care cercetează orice reclamație având, prin lege, obligația să informeze părțile și să arate toate documentele/actele despre faptele cercetate, cursul și derularea cercetării. Însă, pe data de 09. 01. 2015, am primit de la I.P.J. Călărași, cu nr. 5325, dl. comisar-șef IORGA MARIAN că voi primi un răspuns în termenul legal de 30 de zile, începând cu 22.12.2014. Apoi, cu nr. 39.468/27.02.2015 am primit de la I.P.J. Călărași următoarele:……”Conform prevederilor art 94 din Codul de procedură penală, aveți dreptul de a studia actele dosarului, de a nota date sau informații din dosar precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala dumneavoastră”, semnat “șeful inspectoratului, comisar șef IORGA MARIAN” și cu apostilă, anonim, indescifrabil, în numele “șeful biroului control intern, inspector principal de poliție, VLAD CONSTANȚA RAMONA". M-am adresat dlui. șef de post Dinu Fănel. Mi s-a comunicat verbal că actele nu mai sunt la postul din Belciugatele (?!). Pe 6. 03. 2015 am depus o nouă cerere cu nr. R61/338606 la secția de poliție comuna Belciugatele, dlui. Dinu Fănel, nominal. Însă, pe 20.03.2015, cu nr. 4408 am primit de la I.P.J. Călărași:…….”Datele cu caracter personal prevăzute de Legea 677/2001 (n.r. ?!?), care conform art. 12, alin. 1 din Legea 544/2001 sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor, pot fi comunicate la solicitarea înstanței de judecată”. Semnat: comisar șef de poliție, IORGA MARIAN, șeful inspectoratului și inspector șef principal de poliție, VLAD CONSTANȚA RAMONA, șeful biroului control intern. Adică: e voie dar nu se poate, aveți dreptul, dar e interzis, se poate, dar nu vrem să vedeți actele! Legea spune că e voie, dar noi zicem că sunt secrete. E bine? Dar:

Cercetarea sesizării mele s-a făcut pe furiș, unilateral, în biroul dlui. Dinu Fănel, șeful de post din comuna Belciugatele. Nu am fost întrebat, nu am văzut niciun act și, deodată aflu că procesul-verbal de contravenție este “secret de stat”. Ei bine, art. 12 din Legea 544/2001 nu are nicio interdicție/referire la cererea mea! Ba, chiar am precizat să nu se joace nimeni de-a legile și să-mi dea un răspuns favorabil. În concuzie: azi am toate datele dosarului meu. Le-am făcut rost din altă parte! Nimic nu e secret, ci numai o găinărie, o șmecherie a celor din Belciugatele, șeful de post de poliție și primarul comunei, ascunsă cu nepricepere de conducerea la vârf a celor care, de fapt, sunt puși să ne apere de astfel de matrapazlâcuri. “Lupii paznici la oi”, conducerea I.P.J.Călărași sau lipsă de profesionalism! Un joc stupid pentru că românii sunt desconsiderați obraznic de cei din vârful instituțiilor statului.

Sper ca cele de mai sus să nu rămână doar acuze; I.P.J. Călărași trebuie să răspundă faptelor prezentate. Este șansa demnității, șansa ca românii să mai creadă ceva în cei care, acum, se învârt în jurul cozii. Îmi este tare greu să scriu toate astea, dar, trebuie să o fac, cineva trebuie să le spună celor de sus să se sature să ne mintă! Să ne ignore!         

Ar mai fi un fapt: de mai mult de doi ani, semnalez șefului de post, același agent-șef, dl. Dinu Fănel că, exact peste drum de primărie se află un mare semn STOP. Evident, nimeni nu oprește la acest semn; mai mult, peste drum, în fața primăriei, staționează în timpul zilei mai multe mașini. Cine ar vrea să-l respecte ar opri; cel care ar veni din sens opus, având prioritate de mers, nu ar avea pe unde trece și atunci, cel cu STOP merge lejer deși nu are voie!

Bun, am semnalat de nenumărate ori și am primit adresa I.P.J. Călărași, nr. 1445/16.02.2015:………”Din audierea numitului Gurlui Mihai a rezultat că staționarea autovehiculelor în zona Primăriei Comunei Belciugatele reprezintă o problemă și că se încearcă găsirea unei soluții…….pentru ca autovehiculele să nu mai staționeze pe drumul public”.

S-a găsit soluția: semnul “OPRIREA INTERZISĂ” a fost scos și înlocuit cu “POLIȚIA”. Ce îi pasă primăriei de poliție? Mașinile opresc tot acolo, dar semnul nu mai e! O șmecherie! Este pur și simplu o bătaie de joc!  Dl. Dinu Fănel, șef de post, a fost “salvat” de primar, iar declarația I.P.J. Călărași a devenit …hârtie la sul! L-am întrebat pe dl. Petre Dinei, fostul primar al comunei despre noul semn: “Este o prostie acum; poliția este foarte departe de semn și nu contează prezența lui. Semnul “Oprirea intezisă” a fost montat de mine ca să fluidizez cea mai periculoasă intersecție! Acum nimeni nu face nimic. Cei care ar vrea să respecte semnul “Stop” nu au cum! Din cauza parcărilor în fața primăriei se va întâmpla un mare accident. Nu-l doresc. Prostia celor de azi este un fapt grav! Inconștient! Au orgolii. Nu vor să vadă. Sau nu se pricep la rostul drumurilor. Sau nu le pasă de ce este și ar putea fi”.  

 

Ar mai fi un fapt: cu număr de înregistrare 219959/27. 07. 2015 depuneam o sesizare de amenințări repetate la adresa mea făcute de numitul Gurlui Marin, tatăl primarului Gurlui Mihai. Au trecut 7 luni de atunci. Nimic. Termenul legal de cercetare/soluționare este de 5 luni. Dl. șef de post, Dinu Fănel, căruia îi era adresată plângerea spre cercetare, nu a făcut nimic; altă dată “rezolva” în câteva zile. Acum, însă, evident, îl protejează pe…primar.

 

Am hotărât să inițiez o plângere penală la Tribunalul Lehliu – Gară pentru abuz în serviciu, fals în declarații, mărturie mincinoasă, instigare” ș.a. împotriva acestui veritabil “grup infracțional”: Dinu Fănel, șef de post, Gurlui Mihai, primar, Croitoru Mario și Manciu Nicolae, martori mincinoși.

Ca să intrăm odată în normal, ca să se stabilească adevărul, românii au nevoie de dreptate! Avem nevoie de siguranță, de apăratea demntății civice, chiar dacă societatea noastră încă este strâmbă. Poliția Română trebuie să-și găsescă rostul. Este prima instituție care trebuie să aibă grijă de România! Cu profesionalism! Rog să fiu solicitat; am martori și acte doveditoare, în sprijinul tuturor afirmațiilor. În plus, sunt absolut justificat să mă adresez și altor foruri competente, indiferent de rangul lor.

Aceste fapte se întâmplă peste tot în România. Cer o analiză din partea I.P.J Călărași. Aș fi încântat ca cei din conducerea I.P.J. Călărași, mai ales, să dea dovadă că leafa domniilor lor este dată de români, că sunt în slujba românilor și…a adevărului. Sau sunt numai vorbe goale? Să ne facem singuri dreptate?

Am inițiat un proces de anularea unei decizii jignitoare și mincinoase. Tot procesul m-a costat, fizic, mai mult decât amenda primită. De ce? Pentru că pentru mine, ca român, este o chestiune de onoare! Nu am altceva mai scump; vreau să mai existe România, care este și țara mea, nu numai a șmecherilor de tot felul! Voi fi absolut perseverent și de nestăpânit pentru respectarea onorei! Asta am învățat și asta voi face indiferent de greutăți!

 

                                                                                                                                               Paul AGARICI


There is no ads to display, Please add some

About The Author