Dinei mai câștigă odată în fața Gurluilor
Please enter banners and links.
– el rămâne cetățean de onoare al comunei Belciugatele
Familia Gurlui din Belciugatele încă mai este bântuită de fantoma lui Petre Dinei, deși acesta nu mai este de mult primar. Acum comuna este condusă, dacă am putea spune așa, de Mihai Gurlui, în calitate de primar, și Gabriel Gurlui, fost viceprimar și actual consilier local, care se plângeau anul trecut că nu pot face treabă din cauza aceluiași Dinei întrucât, de la polițist și preot, până la învățător și ultimul locuitor din comună, toți sunt oamenii lui Dinei. Pentru familia Gurlui dușmănia a fost și este atât de mare încât prima măsură luată nu a fost una pentru bunul mers al comunei Belciugatele, ci una împotriva lui Dinei. Astfel, în momentul în care Gurluii au obținut majoritatea în consiliul local, când Dinei era încă primar, în iunie 2011, prima grijă a fost aceea de a abroga hotărârea de consiliu prin care Petre Dinei era declarat cetățean de onoare al comunei Belciugatele, fapt ce se petrecea în anul 1996. Numai că Dinei a atacat în instanță și a avut sorți de izbândă. A câștigat și la Tribunalul Călărași și irevocabil la Curtea de Apel București în fața lui Mihai Gurlui, actualul primar, reprezentant al consiliului local. Curtea de Apel București a stabilit că hotărârea consiliului local, prin care i s-a retras titlul de cetățean de onoare lui Petre Dinei, este făcută “ cu o motivare mincinoasă, tendențioasă și marcată de rea credință, urmată de campania mediatică la nivel local și național”, motivații care nu credem că fac cinste unei persoane ce dorește să fie edilul unei localități. Contactat telefonic, Mihai Gurlui, dă vina pe practica judiciară neunitară de la Curtea de Apel, neuitând să ne aducă aminte la două fraze că este jurist de meserie. Pentru el, întotdeauna, altcineva este de vină. La fel s-a întâmplat și la Tribunalul Călărași unde, deasemenea, Dinei a câștigat. Gurluii nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să o reclame pe judecătoarea Cornelia Iordache la CSM. Probabil, pentru că aceasta l-a găsit în incompatibilitate pe fratele Gabriel Gurlui(aviz prefecturii). Acesta era și viceprimar și consilier local, votând pentru ca Dinei să nu mai fie cetățean de onoare, fapt ce atrage nulitatea hotărârii de consiliu. Mai mult, și Curtea de Apel a stabilit că viceprimarul nu poate fi în același timp și consilier local(n.r. aviz amatorilor, pe larg în ediția viitoare). Tribunalul Călărași a stabilit că a fost încălcat și un Regulament al comunei Belciugatele, când lui Dinei i s-a retras titlul de cetățean de onoare, lucru cu care, iarăși, nu este de acord Mihai Gurlui. El spune că acordarea și retragerea titlului de cetățean de onoare este doar voința consiliului local. Adică, dacă vrea mușchii noștri și avem majoritate politică, facem orice. Tribunalul i-a pus la punct și spune că trebuie respectate un set de reguli, căci altfel ne ducem în anarhie. Vreți anarhie la Belciugatele, domnule primar Gurlui? De pe urma procesului Petre Dinei a câștigat și despăgubiri morale de 50 milioane lei vechi. “ Nu mă fac pe mine 50 de milioane”, spune Dinei,”dar vreau ca cei ce au greșit să plătească”, spune acesta. Până să plătească vinovații, primarul Mihai Gurlui s-a executat și a plătit din banii primăriei, ceea ce nu este deloc moral. Întrebat când se va întrepta împotriva consilierilor, pentru a recupera banii, Mihai Gurlui, după ce ne-a reamintit că este jurist de meserie(care pierde procese, spunem noi), a afirmat pe un ton de superioritate că are trei ani la dispoziție până la prescripție. Și că, oricum, se va îndrepta împotriva tuturor celor 11 consilieri, că tot a fost vot secret. În replică, Dinei spune că s-a votat la vedere și că doar șase consilieri au votat împotriva sa. Până una alta Dinei rămâne cetățean de onoare, iar primarul Mihai Gurlui va avea de luptat cu Curtea de Conturi, care a găsit niscaiva motorină lipsă în primărie, când fratele său era edil-șef(și consilier local, aviz ANI), după debarcarea lui Dinei. Chiar așa, dom’ primar, cine va plăti motorina prăduită atunci?
There is no ads to display, Please add some