De anul acesta, titularizarea nu mai există
Please enter banners and links.
– Profesorii vor susţine examen la şcoala unde vor să predea –
Începând cu acest an, examenul de titularizare nu se va mai susţine. Astfel, profesorii vor susţine un examen doar la instituţia de învăţământ pentru care vor să predea, însă acesta va fi desfăşurat după metodologia de anul trecut. Constantin Tudor a declarat pentru redacţia Express că subiectele vor fi unice în ţară, iar în judeţul nostru, Călăraşi, examenul se va desfăşura tot la Şcoala cu clasele I-VIII , “Nicoale Titulescu”, la fel ca şi până acum, însă acestea vor fi corectate în alte judeţe. Deosebirea este că dascălii nu vor mai primi titularizarea din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean , care le asigură titularizarea în sistem, ci aceasta va fi obţinută de la directorul şcolii la care a fost examinat. Pentru a ocupa postul de profesor, cel ce candidează trebuie să deţină diploma de licenţă şi de masterat. Dacă va avea Bologna 1, va fi retribuit ca profesor cu studii superioare de scurtă durată, iar dacă are Bologna 1 şi masterat, atunci acesta va fi retribuit ca profesor cu studii de lungă durată. Ba mai mult, diploma de licenţă trebuie să fie emisă de o instituţie de învăţământ superior, cel puţin autorizată, dacă nu acreditată. Concursul pentru ocuparea unui post în învăţământ va consta în cel obişnuit, şi anume: o lucrare cu două subiecte, unul dintre aceste subiecte fiind din domeniul specializării respective, iar altul din metodică şi didactică, cu nivel de dificultate ridicat. “ Din punctul meu de vedere, chiar este mai bine ca fiecare director să îşi gospodărească resursa umană…Să îşi caute şi să îşi cultive calitatea!”, spune Constantin Tudor, inspectorul şcolar general.
There is no ads to display, Please add some