CSM Călăraşi câştigă cu Bucovina

Please enter banners and links.

CSM Călăraşi – Univ. Bucovina II Suceava 34-24 (12-12)

CSM Călăraşi se menţine pe locul II în Seria A şi a învins sâmbătă, 9 martie Universitatea II Bucovina.

În sala Polivalentă din Călăraşi, echipa de handbal a CSM a învins în această după-amiază formaţia vizitatoare, Universitatea II Bucovina Suceava, scor 34 la 24.
În prima parte ameciului ce a contat pentru runda a XVIII-a în cadrul Diviziei A la handbal masculin, oaspeţii s-au ţinut destul de bine. După înfrângerea de la CSA Steaua, echipa lui Sabin Dacău a reuşit într-un final să învingă formaţia din Bucovina. După pauză, CSM şi Bucovina au încheita la egalitate, scor 12-12, însă în partea secundă a meciului, călărăşenii au fost cu mult peste suceveni.
Interul stânga, Cristian Savlovschi a marcat cele mai multe goluri pentru CSM în acest meci (19). Și portarul Vasiliu a prins o zi bună. Acesta a reuşit să facă un adevărat zid în faţa şuturilor celor de la Bucovina. Călărăşenii se vor deplasa runda viitoare pe 20 martie la Focşani, iar pe 23 martie vor juca pe teren propriu cu penultima clasată, LPS Piatra Neamţ.

Echipele:
CSM Călăraşi: Manole, Vasiliu – Hoinaru, Nenitsa – (2goluri), Savlovschi-9, Voinea, Mateaş-5, Lokodi, Șerban-2, Ruseanu, Libert-2, Perţea, Ferenţ, Cârstea-6, Mocanu-6, Panait-2.
Antrenor: Sabin Dacău.

Univ. II Bucovina: Nedelcu – Smeu (1gol), L. Denis-1, Adrian-6, Spiridon, Camilari-1, Olariu-4, Gavril-2, Sandu-8, Burlacu-1, A. Cristian.
Antrenor: Dumitru Bernicu.

Arbitru A-Dobre Tiberiu (Bucureşti), B-Mihai Potârniche (Buzău).

Rezultate / etapa a-XVIII-a:

Interhandbal Bucureşti – POLI Iaşi 34-33 (13-14)
UNIV Târgovişte – Teleorman Alexandria 25-34 (11-20)
Dinamo II Bucureşti – UNIV Galaţi 23-23 (11-14)
HC Buzău – CSM Bacău 31-58 (17-29)
HC Vaslui – CSA STeaua 25-27 (14-13)
CSM Călăraşi – UNIV II Suceava 34-24 (12-12)
LPS Piatra Neamţ – CSM Focşani 2007 17-33 (8-20)

Etapa a-XIX-a – s-a jucat miercuri 20 martie:
CSM Focşani – CSM Călăraşi

Etapa a-XX-a – Sambata 23 martie:

Interhandbal Bucureşti – Teleorman Alexandria
POLI Iaşi – UNIV Galaţi
UNIV Târgovişte – CSM Bacău 2010
Dinamo II Bucureşti – CSA Steaua Bucureşti
HC Buzău – UNIV II Suceava
HC Vaslui – CSM Focşani
CSM Călăraşi – LPS Piatra Neamţ

Clasament / Divizia A:

1 CSA Steaua Bucureşti 18 18 0 0 668 -456 36
2 CSM Calarasi 18 14 2 2 636- 487 30
3 ACS Interhandball Bucureşti 18 14 1 3 548 -448 29
4 HC Vaslui 18 12 2 4 554 -486 26
5 CSM Bacău 2010 18 12 1 5 629 -443 25
6 Univ. Galaţi 18 9 1 8 522 -484 19
7 CSM Focşani 2007 18 9 0 9 434 -438 18
8 Univ. Bucovina Suceava 18 8 1 9 569 -509 17
9 Politehnica Iaşi 18 7 1 10 570 -584 15
10 Teleorman Alexandria 18 7 1 10 500 -546 15
11 HC Buzău 2012 18 5 1 12 503 -586 11
12 Dinamo II Bucureşti 18 2 2 14 472 -659 6
13 LPS Piatra Neamţ 18 1 1 16 420 -697 3
14 Univ. Târgovişte 18 1 0 17 437 -639 2


There is no ads to display, Please add some

About The Author