Consilierii judeţeni pierd irevocabil procesul cu ANI

Please enter banners and links.

– buni de plată, pentru nesancţionarea Cameliei Ghiveciu

Nicolae Rogoz este primul consilier judeţean ce a pierdut definitiv şi irevocabil procesul pe care l-a intentat Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce instituţia l-a amendat cu 10 milioane de lei vechi, întrucât nu a sancţionat-o pe colega lui, Camelia Ghiveciu. Aceasta din urmă a fost găsită de ANI în conflict de interese şi nu a atacat raportul de evaluare ce a rămas definitiv. Conform legii consiliul judeţean trebuia să aplice o sancţiune disciplinară acesteia, în cazul aleşilor locali fiind cea de eliberare din funcţie. Numai că, membrii comisiei juridice, din care făcea parte şi Nicolae Rogoz, au considerat că nu trebuie aplicată nicio sancţiune, ceea ce a dus la amendarea lor de către ANI. Iniţial, Nicolae Rogoz, Emil Muşat, Stoiciu Marin şi Marcel Nuţu au pierdut procesele cu ANI la Judecătoria Călăraşi, iar acum Tribunalul menţine Sentinţa în cazul lui Rogoz. În cazul lui Emil Muşat Judecătoria a reţinut că ANI în mod corect a aplicat prevederile legale, întrucât consiliul judeţean era obligat să aplice sancţiunea disciplinară. Faptul că doar membrii comisiei juridice au fost amendaţi s-a datorat faptului că executivul consiliul judeţean a trimis doar datele de identificare a acestor consilieri, aşa cum reiese din Sentinţa Judecătoriei. Mai mult, instanţa precizează că nu consilierii judeţeni sau alte instituţii sunt de natură a aprecia dacă s-a săvârşit o abatere disciplinară, ci ANI, prin abilitarea legală, aceştia urmând doar a aplica sancţiunea disciplinară. Rămâne de văzut ce va face de acum încolo consiliul judeţean în cazul Cameliei Ghiveciu, întrucât conform Sentinţelor judecătoreşti aceasta trebuie sancţionată, refuzul aplicării sancţiunii “constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune”. 


There is no ads to display, Please add some

About The Author