CONCURSUL NAŢIONAL DE PROZĂ “ALEXANDRU ODOBESCU” Ediţia a XLI-a, Călăraşi, 2021
Please enter banners and links.
Biblioteca Judeţeană “Alexandru Odobescu”, Călăraşi, organizează, ca în fiecare an, Concursul Naţional de Proză “ALEXANDRU ODOBESCU”.
Concursul, ajuns la cea de-a XLI-a ediție, se adresează tuturor creatorilor, adulți, nemembri ai Uniunii Scriitorilor şi are drept scop stimularea creaţiei originale şi afirmarea unor nume noi în sfera preocupărilor literare.
Prin întregul său proiect, concursul îşi propune să realizeze o imagine vie a nivelului atins de proza românească contemporană în anul 2021.
Juriul va fi format din personalităţi recunoscute ale culturii și literaturii române.
Vor fi oferite următoarele premii:
- PREMIUL I 3000 lei
- PREMIUL II 1500 lei
- PREMIUL III 1000 lei
Lucrările promoţionale, de la minimum 25 până la maximum 75 de pagini o lucrare, (în trei exemplare) dactilo Times New Roman 12pt, vor fi trimise, începând din data de 1.10. 2021, până la data de 29.10.2021, pe adresa: BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “ALEXANDRU ODOBESCU”, Str. 1 Decembrie 1918, Nr.1 bis, Municipiul Călăraşi, Judeţul Călăraşi, Codul poștal: 910019, Telefon: 0242 316757.
Fiecare lucrare va purta un motto, fiind însoţită de un plic închis care va avea acelaşi motto. În plicul închis se vor preciza datele personale ale autorului: nume, prenume, adresă, telefon, vârstă, ocupaţie, e-mail, unde şi ce a mai publicat.
Jurizarea concurenților se va face între 1-15 noiembrie 2021, iar rezultatele vor fi anunțate ulterior, fiind urmate de premierea concurenților.
Membrii juriului, în număr de trei, vor primi în timp util lucrările pentru jurizare şi vor fi retribuiţi, conform legii, de către organizatori.
Juriul şi organizatorii stabilesc premiile în funcţie de valoarea creaţiilor prezentate în concurs.
Lucrările premiate vor apărea într-un volum editat de către organizatori, sub titlul ,,Scriitori în devenire”, volum ce va fi trimis câştigătorilor.
Vă așteptăm să dați frâu liber imaginației și creativității!
There is no ads to display, Please add some