Please enter banners and links.

            COMUNICAT DE PRESĂ 

Privind lucrările la drumul de acces din incinta Siderca (DJ 306A)

 

Primăria Municipiului Călărași vine cu precizări legate de lucrările la drumul de acces din incinta Siderca (DJ 306A).

În data de 03.07.2019 Consiliul Județean Călărași a solicitat emiterea unui certificat de urbanism ”Îmbunătățirea infrastructurii rutiere a drumului județean 306A în vederea asigurării accesului în municipiul Călărași”. În data de 09.07.2019, Primăria Municipiului Călărași a emis certificatul de urbanism nr. 401 prin care au fost solicitate Consiliului Județean Călărași următoarele: dovada titlului asupra imobilului, avize, acorduri și documentații specifice în vederea emiterii autorizației de construcție.

În condițiile emiterii certificatului de urbanism, care în conformitate cu dispozițiile art.30 alin.1 din Ordinul 839/2009 este actul de informare al autorității administrației publice competente să emită autorizații de construire, iar în raport de prevederile art.19 alin. 4 din același act normativ, nu ține loc de autorizație de construire și nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții, a fost efectuat un control prin care s-a constatat că asupra tronsonului de drum cuprins între Siderca și DN3B s-au efectuat lucrări de construire fără a deține autorizație de construire. Astfel, a fost emisă adresa nr.31802/09.07.2019, înregistrată la Consiliul Județean Călărași sub numărul 12004/10.07.2019 prin care s-a dispus oprirea lucrărilor până la obținerea autorizației de construire și informarea tuturor persoanelor implicate (constructor și proiectant) evitându-se astfel aplicarea sancțiunilor legale.

Conform dispozițiilor art.1 alin.1 din Legea 50/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil-teren și/sau construcții – identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.

De asemenea, prevederile art.2 alin.1 din prezenta lege, dispune că autorizația de construire constituie actul final de autoritate al adminsitrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.

În conformitate cu adresa 35196/30.07.2019 prin care solicitam ca Inspectoratul de Stat în Construcții să ne comunice acordul instituției pentru intervenție asupra drumurilor, I.S.C. ne răspunde prin Inspectoratul Județean de Construcții Călărași următoarele:

”Nu s-a solicitat până la înregistrarea prezentei adrese, acordul I.S.C. privind intervenții asupra construcțiilor existente referitoare la obiectivul ”Îmbunătățirea infrastructurii rutiere a drumului județean 306A în vederea asigurării accesului în municipiul Călărași”. Drept urmare, ținând seama de competențele conferite prin art.27, alin.1, respectiv art.28, al.1 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată cu modificările și completările ulterioare, primarul municipiului Călărași, reprezentat prin compartimentul de specialitate cu atribuții de control, va lua toate măsurile legale privind începerea execuției lucrărilor de construcții, la obiectivul în cauză, fără să se fi obținut autorizația de construire.”

Indiferent de consecințe, omul Drăgulin își asumă prejudiciile de imagine aduse prin acest incident. Primarul Municipiului Călărași nu se împotrivește dezvoltării și modernizării acestui drum, singura condiție fiind ca dezvoltarea și modernizarea să fie făcută în conformitate cu legislația în vigoare a acestei țări.

În baza răspunsului I.S.C., primarul prin aparatul de specialitate are obligativitatea respectării și aplicării prevederilor legislative.

”Nu accept și nu voi accepta niciodată ca persoane juridice, indiferent de sursa de finanțare, să obțină privilegii în detrimentul altor persoane fizice sau juridice. Indiferent de coloraturile politice sau eventuale alianțe, omul politic Drăgulin și cu siguranță Partidul Național Liberal nu vor accepta eludări ale legii și privilegii politice” – primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin.

 

 

BIROUL DE PRESĂ


There is no ads to display, Please add some

About The Author