Călărăşenii sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare la un eveniment inedit

Please enter banners and links.
Pompierii militari din şase judeţe se vor întrece în cadrul Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat – faza a II-a, zona 4 – Călăraşi
În perioada 22 – 24 aprilie 2025, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi organizează faza zonală a ”Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat” faza a II-a, zona 4 – Călăraşi.
La această etapă zonală vor participa şase echipaje de pompieri militari din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor: Ialomiţa, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Călăraşi.
Pompierii militari îşi vor demonstra cu această ocazie cunoştinţele, abilităţile şi priceperea în stăpânirea tehnicilor şi procedurilor pentru descarcerare şi acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii.
Competiţia cuprinde două probe, ce se desfăşoară în două etape: „Descarcerarea din autovehicule ” şi „Acordarea primului–ajutor calificat”.
Potrivit regulamentului de desfăşurare a concursului, echipajele sunt alcătuite din şase membrii ai echipajului, la proba descarcerare din autovehicule și un echipaj format din 3 paramedici la proba de acordarea primului ajutor calificat, care încearcă să demonstreze cât de bine sunt antrenaţi pentru a salva vieţi, fiindu-le testate toate cunoştinţele şi abilităţile în aplicarea tehnicilor de descarcerare şi de acordare a primului ajutor.
Competiţia Naţională de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat faza a II-a, zona 4,se va desfăşura în municipiul Călăraşi, în parcarea Kaufland de lângă Dedeman, aceasta derulându-se după următorul program:
– marți 22.04.2025 primirea și cazarea loturilor participante, ședința tehnică;
– Miercuri 23.04.2025 orele 09:00-18:00 deschiderea oficială a competiţiei și întrecerea in scenariul simplu;
– joi 24.04.2025 orele 09:00 -14:00 întrecerea în scenariul complex, Festivitatea de premiere. Călărăşenii vor avea posibilitatea să urmărească în mod real intervenţiile structurilor profesioniste de intervenţie ale loturilor participante, atât pentru descarcerare, cât şi pentru acordarea primului ajutor calificat în rezolvarea unor scenarii simple( cu o singură victimă) și scenariicomplexe ( cu două sau mai multe victime).
Cele sase echipaje de pompieri paramedici din cadrul inspectoratelor Ialomiţa, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi Călăraşi se vor întrece aprig pentru câştigarea primului loc pe podium, statut care permite accederea în actul final al competiţiei, anume în cadrul Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat – faza finală.
Pe parcursul celor două probe, cele şase echipaje vor lucra simultan. Vor fi apreciate de către evaluatori atât îndemânarea, cât şi rapiditatea, dar şi respectarea cu stricteţe a tehnicilor şi procedurilor specifice.
În ultima zi a competiţiei va avea loc o probă cu scenarii complexe între primele trei echipaje calificate după desfăşurea probelor din prima zi de concurs.
De asemenea trebuie menţionat că doar echipajele aflate pe primul loc la proba de descarcerare şi acordarea primului ajutor calificat vor merge la faza naţională a competiţiei.
Călărăşenii sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare la acest eveniment, să se bucure de întrecerea militarilor, să vadă cele mai noi autospeciale şi echipamente folosite la intervenţie şi să cunoască cât mai multe despre activitatea salvatorilor.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Purtător de cuvânt al I.S.U. Călăraşi
Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan Ovidiu
There is no ads to display, Please add some