Bugetul local are ca prioritate finanțarea limitării răspândirii coronavirusului

Please enter banners and links.

Încă de la începutul situației dificile creată de pandemia cu noul coronavirus, municipalitatea călărășeană a stabilit un plan de măsuri clar, care a fost actualizat pe parcursul evoluției acesteia, a urmărit implementarea lui, prioritatea numărul 1 a Executivului Primăriei Municipiului Călărași fiind aceea a limitării răspândirii infecțiilor, deci sănătatea călărășenilor.

Au fost alături de noi, încă de la început, voluntarii Crucii Roșii Române-filiala Călărași, am răspuns și vom răspunde pozitiv tuturor solicitărilor care au venit și vor veni, pentru că împreună putem face lucruri foarte bune pentru călărășeni.

Din păcate, în această perioadă sensibilă pentru toată lumea, se ascut din nou instinctele politicianiste. Executivul Primăriei Municipiului Călărași a apreciat orice apel din partea consilierilor locali, indiferent de culoarea politică. Însă, ședința ordinară a Consiliului Local Călărași din această lună a permis ca unii dintre aceștia să anunțe și să susțină amendamente doar pentru imagine și capital politic, prin propuneri referitoare la donații către Spitalul Județean de Urgență Călărași, aflat în subordinea Consiliului Județean Călărași.

Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Județean Călărași au, în această perioadă, atribuții stabilite atât de legislație, cât și de prevederile actelor normative apărute pe perioada stării de urgență. Ambele instituții știu ce au de făcut, iar amendamentul politicianist nici măcar nu are suport legal, încă o dată fiind vorba de lipsă de interes, lipsă de responsabilitate și demagogie, ca și situația în care s-a atacat, în ultima zi, contractul privind tratamentele de dezinsecție în municipiul Călărași în anul 2019.

În concluzie, propunerea nu a primit sprijinul Consiliului Local Călărași dintr-un motiv foarte simplu. Bugetul local al municipiului are ca prioritate în acest moment asigurarea finanțării măsurilor ce se impun pentru combaterea răspândirii virusului, dar și asigurarea bunei funcționări a serviciului de asistență socială prin noile atribuții reglementate de starea de urgență și anume identificarea persoanelor vulnerabile care nu au sprijin și ajutor.

Viziunea administrației publice locale este pe termen lung, întrucât principalele acțiuni au în centru asigurarea sănătății călărășenilor, în actualul context epidemiologic, motiv pentru care la propunerea primarului municipiului Călărași s-au anulat toate evenimentele culturale din anul 2020, sumele alocate pentru acestea fiind redirecționate către Direcția de Asistență Socială pentru ducerea la îndeplinire a noilor prerogative impuse de starea de urgență.

Facem un apel la călărășeni de a analiza foarte bine orice propunere politicianistă din această perioadă. Facem apel, de asemenea, la toți factorii politici călărășeni de a veni în sprijinul măsurilor pe care Primăria Municipiului Călărași le implementează pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

În aceste zile greu încercate empatia ar trebui să fie numitorul nostru comun, nu atacurile politice!

 


There is no ads to display, Please add some

About The Author