Am depus, în Parlament, o declarație politică, prin care subliniez că Legea femicidului este o urgență națională pentru protejarea femeilor din România!

Please enter banners and links.

România trăiește o tragedie tăcută, care se repetă în mod alarmant. O tânără de doar 25 de ani, mamă a trei copii, a fost ucisă în plină stradă de fostul soț, sub privirile copilului cel mic. Avea ordin de protecție. Fusese agresată, răpită, iar poliția cunoștea situația, la fel și procurorii. Și, cu toate acestea, nimeni n-a făcut nimic. Un lanț întreg de oameni și instituții care ar fi putut preveni tragedia a ales să tacă, să închidă ochii, să amâne.

Aceasta nu mai este o întâmplare izolată, ci o realitate crudă și persistentă. În România, doar în acest an, de femei au fost ucise de parteneri sau foști parteneri. Cincizeci și una de vieți pierdute, cincizeci și una de familii distruse, zeci de copii rămași orfani, marcați pe viață de o violență pe care statul nu a reușit să o oprească. De fiecare dată, știm că exista un semnal de alarmă. O plângere, un apel la 112, un ordin de protecție. Și totuși, aproape niciodată, nu urmează acțiunea.

Un ordin de protecție nu este o bucată de hârtie, ci o linie de viață. Un angajament al statului față de o femeie care cere ajutor. Când această linie este ruptă, nu mai vorbim despre neglijență, ci despre complicitate. Când un polițist ignoră o plângere, când un procuror închide ochii, când o instituție preferă să tacă în loc să intervină, vina nu mai este abstractă. Devine concretă și fatală.

Nu putem să mai acceptăm să trăim într-o țară în care viața unei femei atârnă de norocul de a întâlni un funcționar empatic sau un polițist curajos. Nu putem să lăsăm destinele atâtor femei la voia hazardului. Este momentul ca statul român să-și înțeleagă datoria fundamentală: aceea de a proteja viața. De a acționa ferm, rapid, fără ezitare.

De aceea, sprijin , cu toată convingerea, adoptarea Legii privind definirea și pedepsirea femicidului – o inițiativă cu o susținere parlamentară fără precedent, care își propune să recunoască și să sancționeze cea mai gravă formă de violență împotriva femeilor. Femicidul este crima comisă împotriva unei femei pentru simplul motiv că este femeie, și este, din păcate, vârful vizibil al unui munte de suferință, frică și neputință. Această lege stabilește pedepse severe, de la 15 ani de închisoare până la detenție pe viață, dar mai important decât atât, recunoaște adevărul: că fiecare crimă de acest tip este precedată de luni sau ani de violență ignorată.

Adoptarea acestei legi trebuie să fie dublată de o schimbare profundă de mentalitate și de o reformă instituțională reală. Polițiștii, procurorii, judecătorii și funcționarii care ignoră semnalele de pericol trebuie trași la răspundere. Nu mai putem tolera nepăsarea și indiferența care ucid. Este nevoie de monitorizare electronică pentru agresorii care încalcă ordinele de protecție, de centre de intervenție rapidă, de instruirea obligatorie a personalului din sistemul de justiție și de sprijin concret pentru victime: adăposturi, consiliere și siguranță.

În acest context, salut, din nou, adoptarea de către Parlament a Declarației „România fără violență domestică”. Este un angajament solemn al Legislativului, care condamnă ferm violența fizică, psihologică, economică și sexuală și care cere instituțiilor statului să acționeze coerent și responsabil. Este o declarație importantă, pentru că reafirmă solidaritatea cu victimele și cere guvernului și autorităților publice să asigure protecție reală și eficientă. Dar acest document, oricât de puternic ar fi în intenție, trebuie transformat în acțiune.

România trebuie să fie o țară în care legile se aplică, în care victimele sunt crezute și sprijinite, în care agresorii sunt pedepsiți și monitorizați, în care instituțiile nu se ascund în spatele formulărilor legale, ci își asumă cu curaj responsabilitatea de a salva vieți. Avem nevoie de o cultură a protecției și a reacției, nu a justificărilor și a tăcerii.

Este timpul să ne trezim! Să înțelegem că protejarea femeilor nu este o chestiune de ideologie sau de partid, ci de civilizație. Că nu e vorba doar despre drepturile femeilor, ci despre valorile unei națiuni creștine, europene și democratice.

Fiecare femeie ucisă din neglijența statului este o dovadă a eșecului nostru colectiv. Fiecare copil care își vede mama ucisă pentru că nimeni nu a intervenit este un act de rușine națională. Și fiecare zi în care nu schimbăm nimic este o zi în care acceptăm tacit ca tragedia să continue.

România nu mai are voie să fie un stat spectator. Trebuie să devină un stat protector. Un stat care ascultă, reacționează și acționează. Un stat care nu mai lasă femeile singure în fața violenței. Pentru că tăcerea ucide, indiferența condamnă, iar curajul, doar curajul de a schimba ceva, salvează vieți.

There is no ads to display, Please add some