Transportatorii, pacea socială şi traficul de influenţă

Transportatorii, pacea socială şi traficul de influenţă

Please enter banners and links.

Transportatorii auto călărăşeni, ce operează pe relaţia Bucureşti- Călăraşi, au ieşit din nou în stradă cu autobuzele, protestând în faţa prefecturii şi a consiliului judeţean faţă de un presupus abuz al Autorităţii Rutiere de la Bucureşti, care a decis în urma unei licitaţii ca pe ruta cu pricina să opereze şi un alt transportator din Bucureşti. Protestul transportatorilor călărăşeni începe să semene din ce în ce mai mult cu un trafic de influenţă pe lângă autorităţile călărăşene, care ar trebui să intervină la autorităţile central, astfel încât firma concurentă să fie scoasă de pe piaţă. Luni, 15 iulie a.c., a avut loc o întâlnire la Călăraşi, iniţiată , se pare, de deputatul Daniel Florea, la care a fost “convocat” directorul ARR de la nivel naţional, liberalul Sorin Supuran, pentru a fi rezolvată problema transportatorilor călărăşeni, în condiţiile în care există un proces pe rol la Curtea de Apel Bucureşti tocmai pe acest subiect.

Licitaţie cu cântec pentru licenţa de traseu

La sfârşitul lunii februarie a.c. are loc la nivel naţional o licitaţie pentru acordarea licenţelor de traseu pe ruta Bucureşti- Călăraşi, operată până acum de transportatorii călărăşeni SC TUDAN SRL, SC DIVERTIS TUDOR SRL, SC SIBO CAR SRL şi SC INTER TRANS HARY SRL. Pe lângă aceşti patru operatori, în urma licitaţiei, este desemnată câştigătoare şi firma bucureşteană C&I Grup Internaţional, ceea ce a atras nemulţumirea firmelor din Călăraşi. Practic, conform datelor de pe site-ul ARR, pe o cursă vor fi două microbuze, unul al unei firme călărăşene şi altul al firmei bucureştene.Reprezentanţii firmelor călărăşene consideră că ARR, în mod fraudulos, a decis ca firma bucureşteană să opereze pe acest traseu. Principalul argument al acestora este, de fapt, o chiciţă avocăţească, şi anume faptul că o licenţă a C&I Grup Internaţional, care a fost adusă aport la capitalul social al firmei nu trebuia să fie luată în considerare la licitaţia cu pricina, cu toate că există un înscris de la Registrul Comerţului Bucureşti. Astfel, în opinia transportatorilor călărăşeni, firma bucureşteană ar fi trebuit depunctată la acest capitol la licitaţie, ceea ce le-ar fi asigurat victoria. Cu toate acestea, reprezentanţii firmelor călărăşene nu cunosc punctajul obţinut de C&I Internaţional şi nici de ei, s-au nu vor să-l facă public, aşa cum reiese şi dintr-un memoriu remis presei în luna aprilie a acestui an. Deşi ei presupun că firma bucureşteană nu a fost depunctată la capitolul vechime pe traseu, nu spun nimic despre condiţiile de transport şi preţul biletelor, capitol unde nu stau deloc bine. Nemulţumiţi de acest aspect reprezentanţii firmelor călărăşene s-au adresat Curţii de Apel Bucureşti, încă din luna martie pentru “suspendare executare act administrativ LICENŢĂ LT 0221919”.

Au vrut să o rezolve pe din dos, dar au luat plasă
În luna aprilie a acestui an transportatorii călărăşeni au ieşit cu autobuzele în stradă acuzând aceiaşi fraudă din parrtea ARR. Atunci au vorbit de faptul că au fost eliminaţi de pe traseu, că vor da faliment, că vor concedia toţi angajaţii, că au autobuze în leasing şi nu le mai pot plăti, intervenind, ca şi acum, pe lângă autorităţile călărăşene. În realitate, ei au fost declaraţi câştigători ai licitaţiei, e adevărat, împreună cu firma C&I Grup Internaţional din Bucureşti. După ce, iniţial, s-au plâns presei de toate relele de pe pământ ce li se întâmplă, au uitat brusc de ea, după ce au crezut că şi-au rezolvat problema. Cineva, probabil, le-a promis că totul se va rezolva. Nu au mai spus şi cum se va rezolva povestea, s-au ce anume au rezolvat. Acum, după ce şi-au dat seama că nu au obţinut nimic, transportatorii călărăşeni au ieşit din nou în stradă, intervenind pe lângă aceleaşi autorităţi, demersul lor semănând mai mult a trafic de inflenenţă, decât a rezolvării problemei pe căi legale. Spunem asta în condiţiile în care există un proces pe rol care va tranşa exact acest subiect.

Traficul de influenţă trece prin pacea socială
După cum spuneam, luni, 15 iulie a.c, transportatorii călărăşeni s-au întâlnit în biroul primarului Drăgulin( n-au găsit altă locaţie?) cu directorul ARR, Sorin Supuran, cu cel de la ARR Călăraşi, Mihai Filimon, întâlnire convocată, conform unei părţi a presei călărăşene, de deputatul Daniel Florea, pentru rezolvarea problemei. Adică, scoaterea de pe traseu a firmei C&I Grup Internaţional. Şeful ARR Călăraşi ne-a declarat că nu este în măsură să ne declare nimic referiror la întlnirea cu pricina şi că orice relaţie o putem obţine dela Bucureşti. Însă, ne-a asigurat că nu s-a negociat nimic. Aşa ne gândeam şi noi. Nu poţi să negociezi rezultatul unei licitaţii, mai ales când e un proces pe rol, întrucât ar fi vorba de trafic de influenţă şi alte cele. Contactat telefonic deputatul Daniel Florea ne-a declarat, deasemenea, că nu s-a negociat nimic la întâlnirea respectivă. Mai mult, acesta şi-a minimalizat cât a putut de mult rolul în această întâlnire, pe când o parte a presei i-a acordat un merit deosebit. Florea a spus că rolul său a fost doar acela de a-i determina pe transportatorii călărăşeni să renunţe la protest. Sau, cum spunea el să se asigure de “pacea socială” din Călăraşi. Da, dar asta se putea întâmpla şi în lipsa directorului ARR.
Ce spun călărăşenii ?
În toată această dispută presa călărăşeană, cel puţin în luna aprilie, la primul protest, s-a situat de partea transportatorilor călărăşeni. E un soi de naţionalism local. Şi autorităţile locale au fost de partea acestora, invocând mereu aceiaşi placă: plătesc taxe locale aici, angajează călărăşeni, sponsorizează campanii electorale, spunem noi. Numai că omul simplu, de pe stradă, cel ce beneficiază de serviciile transportatorilor pe ruta Bucureşti- Călăraşi, judecă altfel. Nu-l interesează cu cine merge, contează preţul şi serviciile. Şi aici transportatorii călărăşeni stau prost. După protestul din aprilie ne-am interest şi noi mai în profunzime despre subiect. Stând de vorbă cu un student călărăşean, ce merge destul de des pe ruta Călăraşi- Bucureşti, am constatat că acesta se plângea de preţul mare al biletelor pe această rută. El fiind de 30 lei. Colegii din ţară i-au spus că pe rute similare preţul biletelor este la jumătate. Atunci, pe drept cuvânt, studentul spunea că “e japcă pe faţă”. Evident, există şi alternativa cu trenul. Sau concurenţa. Fără a-i face reclamă, C&I Grup Internaţional este una dintre cele mai mari firme de transport din ţară şi asta nu pentru că aşa se prezintă pe site-ul propriu, ci prin traseele pe care le operează. Microbuzele firmei bucureştene sunt net superioare ca dotări celor călărăşene. Deasemenea, unii din angajaţii săi sunt călărăşeni, iar preţul biletului este de 20 de lei. Prin urmare, din concurenţă se naşte progresul, ceea ce-l interesează cel mai mult pe omul de rând şi nu apartenenţa firmei de pe urma căreia beneficiază de servicii. Fără a nega vreo neregulă la licitaţia pentru acordarea licenţei, sau licenţelor, pe traseul Călăraşi- Bucureşti, aşteptăm cu nerăbdare cum va evolua “traficul de influenţă” şi mai ales ce soluţie va da instanţa de judecată la termenul din 4 septembrie 2013. Să anticipeze transportatorii călărăşeni ceva şi de aceea apelează la “pacea socială”?


There is no ads to display, Please add some

About The Author