Proiectul „Arhitectură şi Arheologie Experimentală”, la ediţia a II-a
Please enter banners and links.
Între 15 iulie şi 10 august se va desfăşura cea de-a doua ediţie a proiectului numit „ Arhitectură şi Arheologie Experimentală”, în satul Sultana, comuna Mănăstirea, instituţiile organizatoare ale acestei activităţi fiind Muzeul Naţional de Istorie a României, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Călăraşi, Asociaţia Română de Arheologie. Potrivit, referentului Direcţiei pentru Cultură Călăraşi, Florin Rădulescu, obiectivele principale legate de acest proiect sunt evaluarea gradului de degradare a construcţiei şi reparare a locuinţei preistorice ce aprţine culturii Gumelniţa, prelucrarea unor materii prime, printre care lemn, os, corn, silex, piatră lut, piele, etc., din toate acestea enumerate putând să se obţină obiecte care seamănă cu cele preistorice, cum ar fi: unelte, arme, piese de podoabă, accesorii vestimentare. Acest proces de prelucrare va fi realizat cu tehnici preistorice, fără a fi folosite instrumente moderne. Obiectele obţinute vor fi testate pe parcursul unor activităţi ce sunt specifice comunităţilor preistorice, pentru a stabili cât de eficiente sunt acestea. Proiectul „ Arhitectură şi Arheologie Experimenatlă” cuprinde mai multe etape de desfăşurare. Astfel că, pe data de 16-22 iulie va avea loc realizarea obiectelor din os, corn, scoică, piatră şi silex, pe 23-29 iulie se vor realiza cuptoare de ars ceramică şi se vor produce vase, între 30 şi 31 iulie obiectele ce vor fi obţinute din diverse activităţi specifice, cum ar fi pescuitul sau gătitul, vor fi testate, iar între 1 şi 10 august se va desfăşura ultima etapă a ediţiei 2012, etapă în cadrul căreia va avea loc evaluarea gradului de degradare a construcţiei ce aparţine culturii Gumelniţa, dar şi repararea acesteia. Rezultatele proiectului vor fi prezentate în cadrul uni workshop, organizat la Sultana, pe 12 august. De asemenea, rezultatele obţinute vor lua parte la o expoziţie realizată la Muzeul Naţional de Istorie a României, din Bucureşti.
Prima ediţie a acestui proiect a avut loc în anul 2010, obiectivul principal fiind reconstituirea unei locuinţe preistorice ce aparţine culturii Gumelniţa, iar în 2011 s-a evaluat gradul de degradare a construcţiei, fiiind realizate şi anumite reparaţii, dar şi interiorul şi exteriorul locuinţei au fost decorate, ţinând cont de modelele de decor gumelniţene ce există pe vasele ceramice.
There is no ads to display, Please add some