Problema cu pompierii – Legat de Călăraşi
Please enter banners and links.
E frumos? Tocmai a fost Ziua Pompierilor militari, iar noi vorbim despre probleme? Ce să facem, trebuie, fiindcă pompierii sunt vitali pentru siguranţa tuturor!
Vara anului 2012 a fost extrem de secetoasă, caniculară. Au ars gospodării, şi păduri, iar câmpurile încă mai fumegă. Cifrele demonstrează că în judeţul Călăraşi s-au produs, în primele 8 luni ale anului, 3475 de situaţii de urgenţă. Pompierii s-au întrebuinţat din răsputeri: 14,24 de intervenţii, în medie, pe zi. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 1917 cazuri, reiese că numărul situaţiilor de urgenţă a crescut de-a dreptul îngrijorător, cu 81,27%!
Adevărat, o mare parte dintre aceste evenimente a fost generată de asprimea iernii de coşmar cu care ne-am confruntat. Pe lângă acestea s-au produs, însă, şi incidente ce puteau fi evitate. Ne referim la cele 198 de intervenţii de care a fost nevoie pentru stingerea incendiilor de vegetaţie produse între 1 ianuarie şi 31 august 2012. Numărul lor este aproape dublu faţă de cel înregistrat în primele 8 luni ale lui 2011.
Grav este şi faptul că în cele mai multe cazuri s-a constatat că incendiile de vegetaţie au fost provocate intenţionat. S-o spunem clar, aceste „incendii de vegetaţie” sunt, cu excepţii infime, arderi de mirişti. În sfidarea legii şi a normelor civice, mulţi iresponsabili au preferat să incendieze resturile vegetale rămase pe câmp după recoltare, decât să le distrugă prin tocare, cum cere legea. Ce mai contează poluarea, ce importanţă mai are că uneori vântul a dus focul, din câmp, către zonele locuite?
Statistica ne conduce către o informaţie preţioasă. Singurul an când arderile de mirişti s-au redus consistent a fost 2009. Fenomenul este originat de sancţiunile usturătoare aplicate celor culpabili de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Garda de Mediu şi Agenţia de Plăţi în Agricultură, în 2008. Prin comparaţie, se observă că recrudescenţa incendierilor în 2012 se poate datora şi inexistenţei măsurilor sancţionatorii din partea A.P.I.A.. Odată identificate, motivele acestei atitudini vor fi analizate şi tratate corespunzător de către autorităţile competente.
Să zicem că toţi cei vinovaţi de încălcarea legii vor fi pedepsiţi cu amenzi şi retrageri de subvenţii. Chiar şi aşa, însă, cheltuielile necesitate de intervenţiile pompierilor cad în sarcina contribuabilului nevinovat. Numai în judeţul Călăraşi, pentru stingerea incendiilor produse în acest an a fost nevoie ca autospecialele I.S.U. să parcurgă circa 9.000 km. Consumului de carburanţi i se adaugă cel al materialelor de intervenţie, uzura echipamentelor etc..
De ce trebuie să suportăm aceste cheltuieli? Cu siguranţă nu pentru că pompierii folosesc autospeciale, neputând să zboare, aşa cum se anticipa în anul 1900! Problema costului este a celor care nu sesizează, a celor ce nu sancţionează şi, mai ales, a celor care generează incendierile intenţionate!
Cornel Coman
There is no ads to display, Please add some