OPINII DIVERGENTE
Please enter banners and links.
Răsfoind deunăzi presa scrisă locală, m-am convins de un lucru. Candidaţii de „parlamentari de Călăraşi” sunt, săptămânal, lăudaţi şi, în general, sunt apreciaţi pozitiv (deşi, pe unii dintre ei, nu-i cunosc nici tinerii membri de partid, cei care trebuie să le lipească afişele, să le toarne în pahare şi să le distribuie materialele electorale!), în timp ce aleşii locali, în speţă edilul-şef (mai corect spus, fostul primar, Nicolae Dragu), n-a(u) avut parte, de-a lungul mandatelor, de o presă favorabilă. Întotdeauna!
Astfel, în timp ce un actual candidat de deputat, paraşutat de Partid pe malul Borcei, în virtutea „meritelor” (?) de fost coleg de facultate cu Preşedintele şi Co-Preşedintele, este „un politician tânăr dar care are o experienţă profesională ce-l recomandă ca o persoană cu pregătire şi cu vaste cunoştinţe juridice” (am citat din săptămânalul Obiectiv, nr.197), nea' Nicu Dragu era „lăudat”, în acelaşi ziar local, în acest fel: „Autointitulat cel mai bun primar din ultimii 50 de ani, N.Dragu va rămâne în memoria locurilor doar pentru apetenţa sa de a ridica statui şi de a fi considerat ctitor de biserici… „Frăţiorul” era mai mult preocupat să cârpească străzile şi trotuarele, prin lucrări cu încredinţare directă, date firmelor apropiaţilor săi, să facă garduri inutile şi să se umple de glorie prin numărul de statui pe metrul pătrat”.
De asemenea, dacă acelaşi candidat de deputat, în fond un anost traseist politic – bine i-a făcut un alt ziar local care i-a publicat, lângă poză, harta municipiului Călăraşi, cu toate cartierele şi străzile! – este catalogat, cu „obiectivitate”, drept „un băiat tânăr, cu perspective în politică” (R.G. Filipescu dixit) şi „un tip muncitor, căruia îi place să se implice, care deja vrea să cunoască toate problemele cu care se confruntă municipiul pentru a putea face lobby şi pentru a ne ajuta (D.Şt.Drăgulin dixit), fostul edil-şef Drag u(nora) era pus la zid, cu aceeaşi „obiectivitate”, prin alegaţiile: „Primăria a fost populataă cu tot felul de nespecialişti, preocupaţi fiind doar de a fi pe placul edilului şi nu de scopul funcţiei pe care o ocupau. Estetic dar şi economic, Călăraşiul lui Dragu a fost un oraş întârziat, depăşit de vremuri, fără perspectivă şi fără speranţă pentru cei tineri”. Iar cotidianul Observator de Călăraşi, din 15 XII 2011, scria la pag. 3: „…suntem datori să le reamintim cetăţenilor acestei urbe pe ce s-au dus banii lor, de campaniile gen „borduriada”, „băncuţiada”, „limitatoriada”, „piloniada”, „copertiada galbenă” şi, nu în ultimul rând, „statuiada”, activitatea cea mai dragă, de altfel, a edilului municipiului”.
Un alt candidat la apropiatele alegeri parlamentare, şi el venetic prin părţile Olteniţei, este caracterizat pozitiv, ca „un om în care avem încredere, un om care ne dă speranţe pentru un viitor mai bun, Este un băiat tânăr, un băiat care este foarte pregătit, o persoană care a arătat şi în viaţa particulară la ce se pricepe şi ce poate face” (M.Penu, primar Chiselet, dixit), în timp ce o tânără (poate) viitoare deputată este „bună, frumoasă şi blondă” (am citat din Argument-ul lui Nelu B.). În contrast, fostul nostru Primar de Călăraşi, dl. Nicolae Dragu, era aspru „încondeiat” în Express-ul din 22-28 februarie 2008, la pag.3 de Actualitate: „N.Dragu… nici nu prea are cu ce să se laude. În 2004, Dragu a promis stârpirea corupţiei şi a hoţiei, dar acum nici nu mai ştie câte dosare penale are la DNA. A bătut monedă că este un bun gospodar dar a aruncat cu bani pe la firme clientelare, străzile sunt pline de gropi, iluminatul public lipseşte în multe zone, bem aceeaşi apă infectă din „W.C.-ul Europei”, cum numea Dragu fluviul Dunărea, însă acum el vine şi ne mai cere o dată votul. E dreptul lui să o facă şi dreptul nostru să nu i-l acordăm!”.
În completarea celor citate anterior, mai adaug doar 2 alte paragrafe. Primul este scris de C. Chioveanu şi a apărut în mai 2008 în Evenimentul de Călăraşi, la pag. 4 de Actualitate, sub titlul „Ţara piere şi baba se piaptănă”: „…marele amuzament a fost stârnit chiar de, încă, edilul-şef al municipiului, Nicolae Dragu, care prin bâlbele sale va rămâne nemuritor în istoria municipiului. În accepţiunea sa, fostul rege Mihai este „alteaţă regală”, iar marele rege al românilor, Carol I, a fost confundat cu regele Ferdinand al II-lea (?), o nouă invenţie, marca Nicu Dragu (!), în timp ce sculptorul Florin Codre, autorul statuii, este de fapt „scluptor”, Iată că primul gospodar al municipiului nostru, prin poticnelile sale lingvistice, nu face altceva decât să ne demonstreze că pentru el Istoria României şi Limba Română sunt 2 domenii total necunoscute. Ce păcat că măreţia unui asemenea eveniment a fost întinată de bâlciul electoral liberal şi de „gulgutele” lui Nicu Dragu. Apropo, frăţioare, ce spuneai tu acum ceva timp despre nu ştiu ce gulgutieri? Crezi că te întrece cineva la bâlbe şi la „gulgute”? Hai să fim serioşi! Noi chiar credeam că ar trebui să te ceri la pensie. Vremurile astea nu mai sunt pentru tine!”.
Al doilea paragraf este citat ad-literam din săptămânalul naţional de scandal „Atac la persoană”, nr. 24 din 8-14 III 2010, care, sub titlul „După Solomon şi primarul Dragu se va duce un PIC la arest”, consemnează: „Şi aşa primarul din Călăraşi are multe pe cap: afacerea cu terenurile din „Cartierul Tineretului”, Dumbrava, sponsorizările făcute aiurea de la bugetul local (cu para-ndărăt fără număr) şi multe alte mânării despre care ne-ar putea povesti, de exemplu, Petre Eftimie, zis „Şorici”, fost băiat de casă al edilului şi recent eliberat din arest, ca şi Penescu. Lipsea PIC-ul care să umple paharul de la DNA al primarului Dragu…” (articol semnat la pag.4 de Investigaţii, de Gusti Constantin).
Şi când te gândeşti că aproape toate articolele astea sunt însoţite (dublate, completate) de poze foarte frumoase!
Prof. Ţuţuianu Mirel-Daniel
There is no ads to display, Please add some