Leneş şi fatalist? – Legat de Călăraşi

Please enter banners and links.

O legitimă îngrijorare a stârnit anunţul ministerial că, începând cu anul 2014, legea nu va mai putea restricţiona dreptul străinilor de a cumpăra teren în România. Călărăşenii, oameni pentru care pământul este baza existenţei, au toate motivele să îşi facă probleme. Superficialii apreciază deja că suntem victime sigure în faţa cumpărătorilor străini, fiindcă, ştiu ei, ”Ăsta-i românul! Leneş şi fatalist!”
De ce, oare, şi când au devenit românii incapabili de luptă şi ineficienţi în muncă? Prăbuşirea Ţărilor Române sub loviturile străinilor are loc prin 1600, când elementul de bază al societăţii, al economiei şi al armatei, ţăranul, este sărăcit în mod deliberat şi devine un simplu rob, legat de pământul boierilor. Nemaiavând ce avere să protejeze, ca pe vremuri, şerbul ia calea refugiului în păduri, lăsând jefuitorii să-şi rezolve problemele cu boierii. Ulterior, însă, latifundiarii fac toate abuzurile imaginabile pentru a-şi recupera pierderile prin exploatarea lucrătorilor agricoli. Iată de ce, pe la mijlocul anilor 1700, ţăranul devine o marfă din ce în ce mai greu de procurat.
Catagrafiile lui Mavrocordat Vodă identifică 147.000 de ţărani plătitori de biruri, în anul 1741, iar în 1746 nici jumătate! O altă statistică, din 1757, mai contabilizează doar 35.000 de agricultori impozabili! Ştiind că orice surplus de recoltă îi va fi cu viclenie impozitat sau pur şi simplu furat, ţăranul munceşte strict pentru acoperirea nevoilor minime. Dacă este forţat, fuge la munte sau devine tâlhar. Fără o proprietate de gospodărit şi de apărat, este oare de mirare că românul a ajuns ”leneş” şi ”fatalist”?
După reforma agrară a lui Cuza, războaiele încheiate în 1877 şi 1918 n-au putut antrena în luptă masele decât prin promisiuni de împroprietărire. Rusia, Franţa, Ungaria şi Prusia au făcut cam acelaşi lucru. Terenuri ale marilor proprietari au fost cumpărate de guvern şi oferite micilor agricultori, cu obligaţia ca aceştia să le răscumpere în 25 de ani. Din păcate, efectele pozitive s-au epuizat rapid. Noii proprietari nu aveau şi mijloace de a-şi lucra pământul. În linii mari, acesta a fost şi destinul retrocedărilor funciare din România post-decembristă. Productivitatea pământului nu a fost suficientă pentru a ”imuniza” micii proprietari la ofertele samsarilor imobiliari.
Ce se va petrece după liberalizarea tranzacţionării terenurilor agricole este lesne de anticipat. 978.000 dintre cele 1.048.000 de exploataţii agricole din România sunt extrem de vulnerabile la cumpărare, deoarece sunt mai mici de 10 hectare. Şi dacă vor fi preluate de străini… să nu uităm că răscoala din 1907 nu s-a datorat recoltelor slabe (dimpotrivă, producţia fusese chiar bună!) ci practicilor hoţeşti ale celor 4-5 mari arendaşi străini din România!
Este perfect justificată, deci, intenţia ministrului Agriculturii, călărăşeanul Stelian Fuia, de a înfiinţa o Bancă Funciară de stat, care să aibă dreptul de preemţiune la cumpărarea terenurilor agricole, cu scopul de a le comasa, vinde sau arenda ulterior. Suprafeţele acumulate s-ar adăuga celor 340.000 ha deţinute de A.D.S. (52.000 ha numai în Călăraşi), pentru proiecte de interes naţional, cum ar fi compensarea exproprierilor necesitate de extinderea infrastructurii ori stimularea micilor exploataţii de subzistenţă. La fel funcţionează lucrurile şi în alte state membre U.E.. Până când românului nu i se vor oferi aceste condiţii, este, cred, hazardat şi injust ca el să poarte anatema de ”fatalist şi leneş”.