Î𝐧𝐭â𝐥𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮 𝐜𝐮 𝐌𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 ș𝐢 𝐀𝐅𝐃𝐉 𝐆𝐚𝐥𝐚ț𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐚𝐫ă 𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞ț𝐮𝐥𝐮𝐢 Călărași

Iliuta Dunare

Please enter banners and links.

Vasile Iliuță : „Astăzi, am avut plăcerea să mă întâlnesc cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Administrației Fluviale a Dunării de Jos: Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Doina Cojocaru, director al Direcției Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor, și Stela Angela Ivan, director general al Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați.

Împreună, am făcut un pas important spre activarea potențialului portuar al județului. Discuțiile au vizat două obiective majore: înființarea și autorizarea operatorului portuar imediat după recepția Portului de Agrement din Călărași și identificarea soluțiilor de investiții necesare pentru a reda navigabilitatea comercială atât Brațului Borcea, cât și Canalului Siderca.

Dunărea reprezintă o șansă reală pentru dezvoltarea economică a Călărașiului, prin noi activități portuare, locuri de muncă generate la nivel local, creșterea fluxului de marfă, conectivitate extinsă cu rutele comerciale europene și valorificarea unei infrastructuri strategice pentru comunitatea noastră.

Am găsit astăzi interlocutori implicați, cu expertiză solidă și disponibilitate reală de a sprijini direcțiile de dezvoltare ale județului.

Vom continua munca împreună, astfel încât potențialul Dunării”.

 


There is no ads to display, Please add some

About The Author