Exponatul lunii : SCOARȚĂ – PERETAR
Please enter banners and links.
Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea
Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului, în cadrul
proiectului ”Exponatul Lunii”,
SCOARȚĂ – PERETAR
Ea reprezintă covorul tradițional ornamentat după specificul locului și
face parte din categoria țesăturilor din lâna, având rol dublu, de
protejare și înnobilare a spațiului de locuit. În vechime era folosită
în special pentru decorul pereților și se regăsea în zestrea mireselor.
În România țesutul scoarțelor are o tradiție ancestrală.
Originalitatea, unitatea și valoarea lor artistică se datorează
competenței tehnologice a meșterilor care le-a executat, cât și
ingeniozității cu care au integrat în compozițiile decorative, motive și
simboluri de largă circulație în spațiul european.
În Muntenia, factorul local a jucat un rol important în selecționarea
anumitor tipuri ornamentale, țesutul dezvoltându-se mai mult în mediul
sătesc.
Specifice locului sunt scoarțele din lâna, de formă dreptunghiulară, cu
dimensiuni ce variază între 1 și 3 metri. Ca și tehnică de lucru se
folosesc trei procedee de ales: alesul în tehnica Karamani, alesul cu
găurele și cel cu fire întrepătrunse.
S-a dezvoltat cu precădere decorul cu ornamente geometrice și vegetale
stilizate și mai rar antropomorfe, zoomorfe și avimorfe pe întreaga
suprafață; cu chenar sau fără chenar. Ca și paletă cromatică, la început
au predominat culorile vegetale – brun, cenușiu, negru, albăstrui, pe
parcursul timpului gama de culori îmbogățindu-se cu ajutorul
coloranților chimici.
Cele mai vechi țesături de interior provin de la sfârșitul sec. al
XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea, având în marea lor majoritate,
decorul executat în tehnica alesăturii, adaugându-se mai târziu și
năvăditul, un alt procedeu de decorare în războiul de țesut.
Scoarța cu nr. inv. 46 410 a intrat în patrimoniul muzeal în anul 2004.
Datează din sec. al XIX-lea, este confecționată din lână și bumbac,
compusă dintr-o singură foaie, având chenar cu motive geometrice –
cruciulițe și câmpul format din 4 romburi mari, încadrate de altele mai
mici, iar la capete prezintă franjuri legați. În paleta cromatică se
regăsesc culori precum negru, brun și ocru. Dimensiunile ei sunt de 245
cm lungime și 120 cm lățime. Are stare de conservare bună și a aparținut
d-lui Pamfile George. Face parte din expoziția de bază a secției de
etnografie intitulată ”Meșteșuguri tradiționale la apus”.
Meșteșugul țesutului scoarțelor a fost o activitate casnică transmisă
de familie, de la o generație la alta, însă odată cu dezvoltarea
sistemului educational, cu învățarea tehnicilor, s-a realizat și
învățamântul vocațional. Existau atât sate specializate în țesutul
anumitor tipuri de scoarțe, cât și meșteri populari ce au transmis mai
departe tehnicile tradiționale.
Prin valoarea lor practică, estetică și simbolică, scoarțele au un rol
important în comunicarea socială, afirmarea și promovarea identității
culturale.
Țesutul scoarțelor a fost și rămâne unul dintre cel mai expresive
meșteșuguri artistice practicate în mod tradițional.
There is no ads to display, Please add some
About The Author
