Călărașiul a sărbătorit toamna prin tradiție, muzică și bucuria de a fi împreună!
Please enter banners and links.
Timp de trei zile, „Ziua Recoltei – Pământ, Tradiție și Neam” a adus în prim-plan gustul produselor locale, frumusețea portului popular și farmecul folclorului românesc. Prima ediție s-a încheiat cu momente artistice care au transformat fiecare întâlnire într-o celebrare a tradițiilor noastre.
Mulțumim producătorilor locali și comercianților care au fost parte din acest eveniment, precum și artiștilor și ansamblurilor folclorice din Călărași, Ialomița, Giurgiu, Prahova și Teleorman, care au urcat pe scenă și au adus publicului cântece și dansuri din bogatul nostru patrimoniu cultural.
Ne dorim ca această întâlnire să devină o tradiție a Călărașiului, un prilej de a ne promova valorile, de a susține producătorii locali și de a transmite mai departe ceea ce avem mai frumos: tradițiile și identitatea noastră.
There is no ads to display, Please add some

