Călărașiul, parte activă din deciziile europene
Please enter banners and links.
Marius Dulce : „Direcțiile mari de dezvoltare nu se stabilesc întâmplător. Ele vin prin dialog, cooperare și prezență constantă acolo unde se conturează viitorul.
Sunt prezent la Parlamentul European, la Bruxelles, împreună cu delegația județului Călărași, coordonată de Vasile Iliuta pentru a susține interesele comunităților noastre în dezbaterile privind finanțările europene viitoare.
Prezența noastră aici este posibilă datorită invitației domnilor Ștefan Mușoiu și Victor Negrescu, cu sprijinul Grupului S&D.
În cadrul întâlnirilor participă, la discuții, reprezentanți ai instituțiilor europene, ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiții, ai administrațiilor locale și regionale, ai ADR Sud-Muntenia, dar și ai mediului economic.
Pentru Municipiul Călărași aceste discuții definesc șansele reale de modernizare, investiții în infrastructură, susținerea economiei locale și capacitatea de a pregăti proiecte solide pentru perioada de după 2027.
Acele proiecte care trebuie să fie vizibile în viața de zi cu zi a noastră, a tuturor”.
There is no ads to display, Please add some
