Vernisajul expoziției ”Viața urbană interbelică în Câmpia Bărăganului – Oltenița, Călărași și Slobozia”

afis viata cotidiana

Please enter banners and links.

La inițiativa Muzeului Civilizației Gumelnița din Oltenița, la care au aderat Muzeul Municipal Călărași și Muzeul Județean Ialomița, a fost realizată expoziția „Viața urbană interbelică în Câmpia Bărăganului – Oltenița, Călărași și Slobozia”.

Expoziția cuprinde imagini din perioada interbelică din cele trei orașe în care își au sediul cele trei muzee. De departe vedeta acestei colaborări este o mică parte din colecția Costică Acsinte care aparține Muzeului din Slobozia. Muzeul Civilizației Gumelnița și Muzeul Municipal Călărași sunt prezente cu reproduceri după cărți poștale care au circulat în acea perioadă, dar și cu reproduceri ale unor fotografii din colecții particulare.

Prima expunere a avut loc la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Republica Bulgaria unde s-a bucurat de succes având în vedere că a fost solicitată și apoi expusă în altă localitate bulgară – Razgrad, la biblioteca orășenească. Odată încheiat periplul bulgăresc expoziția a fost deschisă la Slobozia la sediul Muzeului Județean după care a fot expusă pe simezele destinate expozițiilor temporare de la Biblioteca Națională a României.

Expoziția cuprinde un număr de 83 de reproduceri de mari dimensiuni ale cărților poștale și ale clișeelor din perioada interbelică.

Sâmbătă 9 decembrie ora 11.oo expoziția „Viața urbană interbelică în Câmpia Bărăganului – Oltenița, Călărași și Slobozia” se deschide și la Călărași, la Muzeul Municipal. Până pe 16 ianuarie 2018 poate fi vizitată în intervalul orar 9.oo – 17.oo, de luni până vineri.


There is no ads to display, Please add some

About The Author