UPDATE – Calarasi – ora 20,19 – Detonarea este o soluție ineficientă

Detonarea este o soluție ineficientă – este concluzia la care au ajuns autoritățile, după ce a fost survolată Dunărea între Cernavodă și Călărași, cu ajutorul unui elicopter al MapN.  Pe o lungime de 100 de km, este un pod de gheață continuu și dacă va fi detonat, sloiurile ce se vor desprinde nu vor avea unde să ajungă, a precizat prefectul județului, Emil Mușat. Acesta a adăugat că este necesară depresurizarea  malurilor pentru ca navele acostate sau eșuate să nu fie luate de gheață. În opinia sa, o soluție ar fi crearea unui culoar de trecere pe mijlocul Dunării, cu ajutorul explozibililor, dar decizia va trebui luată de comitetul național pentru situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, Dunărea a crescut cu un metru și jumătate, atingând cota de 420 cm. Ca urmare a creșterii nivelului, podul de gheață s-a rupt și unele nave care erau ancorate au început să se miște. Detonarea este necesară din cauză că specialiștii consideră că s-au format dopuri de gheață de-a lungul Dunării care nu mai permit curgerea apei, astfel că există risc de inundații. Membrii comitetului au decis să nu dispună măsura detonării în zona județului Călărași din cauză că efectele ar fi imprevizibile. Ar putea fi rezolvate problemele în Călărași, dar s-ar produce pagube în alte localități.

În cursul zilei de astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a transmis o solicitare Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Ministrului Administrației și Internelor și ministerului Mediului pentru analizarea situației de-a lungul Dunării.  Ca urmare, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor a emis după amiază atenționare pentru 12 prefecturi, inclusiv din județul Călărași, cu privire la fragmentarea podurilor de gheață, deplasarea și punerea în mișcare a formațiunilor de gheață pe fluviul Dunărea.


There is no ads to display, Please add some