Un serial drag u(nora) – Glasul roţilor de… Express
Please enter banners and links.
Foarte mulţi dintre prieteni m-au chestionat cu privire la „lungimea serialului” ce are ca subiect „materialul de presă trimis de către fostul primar al municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu”, ziarului călărăşean EDIŢIA, şi publicat vineri, 22 iunie 2012, ca un comunicat de presă menit să-i fixeze, definitiv şi irefutabil, în istoria locală, „realizărili” şi meritale „fratelui nostru”. Ca răspuns personal acestor nelinişti fireşti, până la un punct, vă invit, stimaţi cititori fideli ai EXPRESS-ului de CĂLĂRAŞI, să parcurgeţi (citiţi, analizaţi, recitiţi etc.) următoarele rânduri, cu menţiunea că, personal, eu sunt convins că există, din nefericire, oameni, care nu sunt capabili să vadă bucuria, fericirea şi mulţumirea pentru ceea ce au, pentru ceea ce au dobândit în viaţă şi pentru ceea ce au acumulat (ca hârciogii, meritat sau ne!) şi se plasează mereu în contradictoriu, adică sunt permanent nemulţumiţi sau sunt dornici să-şi impună punctul de vedere (chiar dacă opinia lor nu este întotdeauna cea mai corectă!). Iar un astfel de individ, tocmai ce a fost trimis „la pensie”, în urma alegerilor locale din 10 iunie a.c. Mai ales că a promis prea multe şi a înfăptuit mult prea puţin… Şi, pentru asta, merită taxat!
Dar să ne amintim, mai întâi, câteva dintre investiţiile pe care ni le promitea, Drăguţul de primar de Călăraşi, înaintea ultimului său mandat. Adică, fix în mai 2008, în cadrul amplului (!?) său program electoral, intitulat popos: „Program de dezvoltare economico-socială a primarului municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, şi a consilierilor locali”:
a) „Construirea unei noi şosele de centură Călăraşi-Pelicanu-Modelu-Tonea-Feteşti, pentru fluidizarea traficului”. Minciună gogonată!! Actualmente, îţi rupi maşina în două dacă te încumeţi să „fluidizezi” pe la Pelicanu-Călăraşii Vechi-Cuza Vodă. Iar indicatorul de circulaţie ne arată (greşit) vreo 20 de km! Mai ceva ca la… gâgă!
b) „Construirea unei pasarele peste calea ferată pe DN21, spre Autostrada Soarelui, pentru fluidizarea circulaţiei rutiere”. Trecând peste (ne)obişnuita „fluidizare”, un alt obiectiv nerealist şi nerealizat; doar minciună, demagogie şi populism. Cu SF plătit de Consiliul Judeţean…
c) „Construirea unui Centru Social pentru igienă corporală”. Proiect lansat, cred eu, mai mult „la mişto”, să-i facă pe plac Cocoşatului, omul care avea ca sarcină să ridice Condica de Prezenţă a Primăriei, fix la ora 7.30. Oricum primarul Drag u(nora) n-a ţinut niciodată cont de agenda călărăşeanului de rând şi n-a respectat, câtuşi de puţin, Călăraşiul real. Lui îi plăceau „cocoşaţii” care se lipeau de gard!
d) „Construirea unui Centru Comercial (Bazar) modern, după normele europene”. Devenind puţin serioşi, să spunem că fostul Primar, Ţuţuianu, i-a lăsat moca, făcut, desenat, studiat, plătit, la ţiplă, doar nelicitat (!), un proiect ultra-frumos de modernizare a Bazarului BIG. Oare de ce Nicu Dragu, în 8 ani de zile, nu s-a atins de el? Oare unde „s-au evaporat” cei 1,5 milioane de euro, din investiţia privată promisă a Bazarului?
e) „Construirea şi amenajarea a 2 parcări subterane în zona Pieţei BIG şi a Centrului Civic, în suprafaţă de 10000 mp fiecare”. O altă păcăleală grosolană, marca Dragu, la fel ca şi cele „peste 4500 locuri de parcare” realizate deja; şi, la fel ca şi următoarele „gulgute”:
f) „Construirea unui pod peste Borcea” (!?). Nimic de comentat. Alţii îl vroiau peste Dunăre.
g) „Amenajarea unei grădini botanice în Parcul Dumbrava” (!?). În acest parc, pe timpul lui nea' Nicu, nu se tăia iarba cu lunile, nu se măturau aleile cu anii şi nu s-a dat niciodată drumul la fântâna arteziană (oricât de cald ar fi fost în atmosferă!), pe motiv că fusese construită de… Ţuţuianu (aţi ghicit!).
h) „Construirea a 2 bazine de înot”. Unde sunt, Nicule? Bine că nu ai scris „înot” cu 2 de n!
i) Amenajare zonă liberă” (!) – haide, bre, că te-a depăşit, de mult, problema! Riscai şi să-ţi prinzi urechile!
j) „Finalizarea lucrărilor la Palatul Culturii” – şi aici, ţi-a luat-o Filipescu, cu mult, înainte, cu sala de spectacole!
Acestea sunt doar 10 dintre marile minciuni – promisiuni – gogoriţe – prostii de campanie, lansate de Nicolae Dragu (cel mai iubit, cel mai grozav şi cel mai „mentor” primar pe care l-a avut Călăraşiul, asta, desigur, în viziunea unor ziarişti locali, marca „tonomat”, unii fugiţi chiar, la Revoluţie, pe meleaguri argeşene!) în timpul „domniei” sale de 12 ani.
Lăsând acum, de-o parte, promisiunile făcute, şi reluând, în mare, comentariul din articolele trecute, să vedem şi cam cu ce se laudă „hârciogul-fost-şef”, în ultimul său „material de presă”. Continuăm astfel cu:
11) Infrastructura rutieră – „asfaltări şi modernizări străzi în suprafaţă de peste 35 km” (Dragu dixit!). Dacă nu trecem, în veci, pe str. Dropia (că acolo şi-a tras căsoaie, cu utilităţi, cineva din familia fostului edil-şef) sau pe celelalte câteva străzi, reabilitate cu ajutorul miliardelor, chiar sutelor de miliarde de lei vechi, împrumutate de la banca austriacă Dexia, ne convingem „by own eyes” că n-a fost vorba, niciodată, de „anul şi strada”, ci doar de „plomba, uliţa şi mandatul”, în cazul activităţii edilitare a „frăţiorului nostru”. Adică de un cumul de infrastructură rutieră insignifiantă pentru longevitatea edilului în funcţie, infrastructură care, prin oglinzile de la Imperial-Lux (restaurant, nu pensiune!), se vedea, cu siguranţă, altfel.
12) Trotuare – „numeroase”, zice Nicu Dragu, care uită că şi oglinzile deformează. Se crapă şi se ciobesc. La fel cam ca trotuarul din spatele Prefecturii, de pe strada Progresul, adică exact trotuarul pe care circula fostul Prefect al judeţului Călăraşi, atunci când mergea la şedinţele de la judeţ. Sau de la PD-L. Sau de la Hotel. Că era mai aproape. (va urma).
Prof. Ţuţuianu Mirel-Daniel
There is no ads to display, Please add some