Turul României se reprogramează în perioada 18-22 octombrie 2023

Please enter banners and links.

Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei, are o nouă perioadă de desfășurare. Competiția va avea loc în perioada 18-22 octombrie și se va derula pe același traseu de peste 900 km ce va porni din Suceava și care va traversa orașele Piatra Neamț, Focșani, Tulcea și Călărași, marea finală urmând a avea loc la București, pe bulevardul Kiseleff.

Din motive independente de organizatori și parteneri, perioada de desfășurare a Turului României se decalează pentru luna octombrie. Federația Română de Ciclism, în acord cu Uniunea Ciclistă Internațională, a selectat o nouă perioadă de desfășurare care nu se suprapune cu alte competiții și care permite continuitatea acestei competiții emblematice pe plan local, oferind tuturor părților implicate – concurenți, spectatori, parteneri, etc., un spectacol de calitate, organizat la standarde internaționale, și o experiență sportivă completă.

Festivitățile pentru Mica Buclă vor debuta astfel pe 17 octombrie cu prezentarea echipelor, eveniment ce va avea loc pe esplanada Casei de Cultură Suceava, urmând ca cicliștii să pornească în prima etapă pe 18 octombrie, spre Piatra Neamț. În calitate de promotor al frumuseților locale, pe parcursul traseului de peste 900 km, Turul României va pune în lumină numeroase zone și obiective turistice din România, precum Cetatea Sucevei, Mănăstirea Voroneț, lacul Bicaz, stațiunea Durău, zona viticolă a Vrancei, Munții Măcinului, dar și localități pitorești situate de-a lungul Dunării.

Program Turul României 2023:

  • Etapa 1 (18 octombrie): Suceava –  Piatra Neamț
  • Etapa 2 (19 octombrie): Piatra Neamț – Focșani
  • Etapa 3 (20 octombrie): Focșani – Tulcea
  • Etapa 4 (21 octombrie): Tulcea – Călărași
  • Etapa 5 (22 octombrie): București

Oferind o experiență completă publicului spectactor, precum și inspirație pentru micii amatori de ciclism, Turul României cuprinde și anul acesta 5 curse pentru copiii cu vârste cuprinse între 3-14 ani. Acestea au loc în fiecare oraș prin care trece caravana ciclistă, iar participarea este gratuită.

Turul României 2023, transmis pe DigiSport și TVR

Fanii competiției vor putea urmări Turul României 2023 în direct atât online, pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan (RO), precum și pe DigiSport. Astfel, competiția va fi transmisă zilnic în perioada 18-22 octombrie pe DigiSport, iar pe TVR2 și TVR1 vor fi difuzate rezumatele fiecărei etape.

Turul României 2023 este organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, în calitate de partener principal.

În cadrul competiției din acest an vor fi acordate 6 tricouri distinctive:

  • Tricoul galben – Lider în Clasamentul General, oferit de Alpro
  • Tricoul alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani), oferit de Gebrüder Weiss
  • Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte, oferit de Orange
  • Tricoul verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor, oferit de Gillette
  • Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor, oferit de M&M
  • Tricoul gri – Lider în clasamentul pe echipe, oferit de Auchan   

Sponsori eveniment: Whiskas, Pizza Guseppe, Zuzu Fit, elit, Pepsi Max, Clear, Olympus, Hochland, Meda, GoKiddy.

Partener mobilitate: Petrom

Apa oficială: Aquavia

Partener tehnic: Bellotto

Parteneri instituționali:

  • Primăria Municipiului Suceava
  • Primăriei Municipiului Bucuresti
  • Primăria Municipiului Piatra Neamț
  • Consiliul Județean Vrancea și Primăria Focșani
  • Primăria Municipiului Tulcea
  • Primăria Municipiului Călărași

 

Parteneri media locali: Suceava Live, Crai Nou, Ziarul de Roman, Monitorul de Vrancea, Ziarul de Vrancea, Vrancea24, Express de Călărași, Tulcea Noastră, Info Tulcea.

 


There is no ads to display, Please add some

About The Author