Spectacolul de culise -despre grafica lui Ion Atanasiu Delamare-

Decebal Mihalache 1:43 am - 19 februarie, 2015 Comentariile sunt închise pentru Spectacolul de culise -despre grafica lui Ion Atanasiu Delamare-

imagesIon Atanasiu Delamare este un vizionar romantic într-o lume dură şi nesigură, în care şi-a permis să viseze, lăsându-şi arta pradă fantasmagoniei ivită din chipul unor pustietăţi metafizice, populate de fiinţe dezorientate, vieţuind într-un spaţiu atemporal în care plasticianul a ales să-şi anunţe estetica.

În această lume imaginară, fabulosul devine tangent cu latura eminamente umanistă a cosmosului, în care trăirea eliberată de ultimul semn impur se arată în lumina sa pozitivă şi ingenuă.

Relaţionată cu fabulosul subconştient al eu-lui, evocarea plastică a artistului se va focaliza pe apariţiile ciudate ale unor fiinţe şi păsări, obiecte inventate sau cunoscute de noi, semne cu o simbolistică profundă, ce redau sub forma unei ambianţe de carnaval, jocul omului în circumstanţele unui univers oniric, ce denotă o bucurie a vieţii, în contextul unei permanente reverberaţii a sufletului.

Arta lui Ion Atanasiu Delamare surprinde prin disponbilităţile lirice, lumea lui este şi nu este, se iveşte şi dispare în fragmentele compoziţionale tensionate, dinamice, zbuciumate.

Uneori întreg câmpul imagistic anunţă o eliberare a omului din corsetul restricţiilor pentru o scurtă reîntoarcere la spiritul ludic, deşi anxietatea se relevă în comportamente difuze, inexplicabile.

Suprarealismul se suprapune adesea expresionismului, comicul se alătură tensiunii dramatice, iar artistul ne avertizează că lumea în care trăim este una a dezintegrării relaţiilor interumane, din această perspectivă având o conexiune directă cu opera lui Kafka.

Adevărata comunitate a fiinţelor atanasiene poartă în sine discrete accente burleşti, ivite din matca unor linii expresive, ce conturează chipurile împietrite ale personajelor, a căror nelinişte este trădată de gestica dinamică şi de iluzia că noi înşine suntem rătăciţii acestei lumi. Observaţia definitorie pentru acest orizont plastic o face criticul Gheorghe Vida, spunând că Ion Atanasiu aduce în prim plan o umanitate modelată de un sentiment tragic, compusă din personaje articulate inextricabil într-un mediu derizoriu.

U0063655_resizeŞi Luiza Barcan a surprins metamorfozele din care este plăsmuită neliniştea sufletelor atanasiene, vorbind despre ele ca despre o lume carnaval, tragic-carnaval, tragi-comică, de tot râsu-pânsu. Acestea sunt de fapt chiar limitele fiinţei pe care graficianul le parcurge în fiecare lucrare, de la starea de refulare la extaz, de la desen la gravură, în situaţia raportării şi extinderii viziunii sale estetice asupra capacităţilor volitive ale omului, în paroxismul unor situaţii supuse perisabilităţii şi trecerii timpului.

Personajele îşi afirmă dedublarea în figuri ce privesc cu uimire ambientul singurătăţii lor, de multe ori apariţiile iluzorii, discrete, ale ciudatelor fiinţe,  se apropie de domeniul neobişnuitului. Grimasele, tristeţea, veselia, împăcarea cu sine, devenirea şi pustietatea înlocuită uneori de sugestiile unor elemente umane, fac din această lume un reflex al trăirilor noastre subconştiente.           

Biografia artistică a lui Ion Atanasiu Delamare este rezultatul unor pasionante lecturi literare şi a unei îndelugate experienţe de grafician, care

l-a proiectat ca artist în zona unei originalităţi cu surse în şcoala românească de grafică.

Desenatorul Ion Atanasiu se înscrie în ereditatea lui Vasile Kazar, adăugând, ca o notă personală, imaterialităţii şi narativului, o consistenţă a culorilor luminoase şi o jovialitate cu accente bonome ale chipurilor. Studiind cu Ioan Untch, a cărei artă era supusă mai degrabă raţiunii decât subconştientului, artistul a asimilat din rigoarea acestuia echilibrările compoziţionale, siguranţa desenului, iar de la Kazar a preluat noua modalitate de figurare a spaţiului. Peste acestea, a suprapus de-a lungul anilor, propria sensibilitate şi viziune. 

Creaţia sa de până acum poate fi definită ca unitară din punct de vedere stilistic şi tematic.

 

Hârtia, specifică imprimării tehnicilor de gravare, dar şi sticla care, cu preţiozitatea şi elegantele sale trasparenţe şi reflexe, sunt utilizate de plastician ca suporturi pentru formele, culorile şi liniile desfăşurate ritmic pe întreaga lor suprafaţă.  Intersectându-se cu structura discursul imagistic, acestea lasă echilibrului dintre plin şi gol o mai mare expresivitate în dezinvoltura şi libertatea exprimării, în potenţialul ludic şi în descrierea expresiei umane.

La Ion Atanasiu Delamare, grafica, prin laviurile delicate, are o exaltare lirică remarcabilă, iar gravura, o profundă sobrietate prin cromatica reţinută şi incizarea în placa de metal.

Lumea angoasată, dominată de aspectele ei burleşti şi devoţiunea artistului pentru jocul copilăresc al oamenilor, dar şi pentru comuniunea umană aflată sub masca dramelor ascunse de codificările eului poetic, permit exaltarea delirantă a personajelor, unele în atitudini convulsivante, altele în pragul melancoliei, aspecte întâlnite mai ales în gravură, căci în desene şi în pictura pe sticlă, artistul lasă loc domeniului senzitiv al frumuseţii şi poeticului personal.

Tentativa fiinţelor de a căuta şi a găsi lumea ideală, solidaritatea lor în refuzul vieţii zilnice şi în teama de real, devin spaimele devoratoare ale figurilor atanasiene, concentrate uneori într-o singură parte a lucrării, alteori fiind grafiate pe întreaga pagină.

 Această comedie aparentă înlătură anecdoticul la o privire atentă. Linia fină, extrem de delicată, descrie deformarea lumii, cu aluzii la dezghiocarea viselor şi la o stranie senzaţie de neobişnuit, propunând o tipologie umană specifică, ieşită din realitate, în permanentă deplasare năvalnică pe orizontală şi spre o ţintă imprecisă, dar raportată la o neliniştită contemporaneitate. Codul gestual al acestei specii umanoide se desprinde de cotidian, dar se desfăşoară fără nici un fel de agresivitate, atitudinea prietenoasă anunţată de personaje, apoi veselia, desfătarea, încântarea afişate de acestea în spaţiul pe care îl traversează, lasă un semn de întrebare asupra incertitudinilor omului actual, dezorientat şi nesigur.

Ochiul cuprinde  dintr-o singură privire spectacolul de culise creat de personajele imaginate, gramatica viziunii şi subtextul făcând o trimitere autoreflexivă spre identitatea personală a artistului Ion Atanasiu Delamare. Claritatea imaginii şi acordul între zonele albe, libere şi cele desenate, fantezia tonală în acord cu cea imaginară, stabilesc o puternică legătură a desenelor cu resorturile lăuntrice ale fiinţei sale, evocată în fiecare compoziţie în armonii contrastante, exaltate de eleganţa ductului linear, creator al unor forme şi momente artistice irepetabile.

 

Ana Amelia Dincă

 

Comentariile sunt inchise.