Please enter banners and links.

Ca urmare a sesizărilor primite de la cetățenii municipiului, Primăria municipiului Călărași, pentru bună infomare, precizează următoarele: între  Consiliul Local al Municipiului Călăraşi şi SC ALI TRANS COM SRL  a fost încheiat contractul nr. 5 T/1999, modificat prin actele adiţionale nr. 1/2004 şi nr. 2/2007, pe o perioadă de 20 de ani.

La data de 10.04.2007 a fost aprobată Legea nr. 92/2007 privind Serviciul de Transport Public Local, act normativ care potrivit art. 28, alin. 1, lit. a, limitează perioada pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane cu autobuze, la 6 ani de la data intrării în vigoare a legii.  

       În conformitate cu prevederile legale aplicabile, Consiliul Local al Municipiului Călăraşi a demarat procedura de licitaţie a serviciului de transport, în vederea selectării operatorului autorizat, prin adoptarea a trei hotărâri, respectiv HCL nr. 107/2013, nr. 108/30.07.2013 şi nr. 152/02.08.2013.

    Aceste hotărâri au fost contestate de SC ALI TRANS COM SRL la Tribunalul Călăraşi, iar prin decizia civilă nr. 4286/26.05.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 1714/24.04.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins  cererea de revizuire formulată de SC ALI TRANS COM SRL, s-a reţinut de către instanţă, irevocabil şi cu autoritate de lucru judecat, că actul adiţional nr. 2 la contractul nr. 5 T/1999, nu-şi poate produce efectele timp de 20 de ani, aşa cum în mod eronat s-a prevăzut în conţinutul său, ci maxim 6 ani de la data intrării în vigoare  a Legii nr. 92/2007, fapt pentru care nici contractul nr. 5 T/1999 şi nici actul adiţional nr. 2/2007 nu mai sunt valabile şi nici nu îşi mai pot produce efectele dincolo de data de 22.04.2013, dată de la care între autoritatea locală şi SC ALI TRANS COM SRL nu mai există nici un fel de relaţii contractuale.            

       Instanţa de recurs a reţinut în mod temeinic şi indubitabil faptul că raportat la considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 125/07.03.2013, definitivă şi general obligatorie, precum şi la dispoziţiile Legii nr. 92/2007, art. 3 din actul adiţional nr. 2/2007 referitor la termenul de 20 de ani, încalcă prevederile art. 28, alin. 1, lit. a din lege, dispoziţii potrivit cărora durata delegării gestiunii serviciului de transport public local se stabileşte prin contracte de delegare a gestiunii de către autorităţile administraţiei publice locale şi trebuie să fie corelată cu durata medie de amortizare a tuturor mijloacelor de transport deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, dar nu mai mult de 6 ani pentru transporturile realizate cu autobuze.

      Fără existenţa unui cadru legal, respectiv a unui contract de delegare a gestiunii serviciului de transport valabil încheiat între părţi, care să reglementeze înfiinţarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciilor de transport public subvenţionat de la bugetul local, nu se pot acorda gratuităţile pentru anumite categorii de persoane. 

       Legea nr. 448/2006 reprezintă actul normativ care reglementează protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, nefiind actul normativ în temeiul căruia se efectuează serviciul public subvenţionat al transportului local de persoane cu autobuze, respectiv Legea nr. 92/2007. 

        În prezent, autoritatea publică depune diligenţele necesare, în conformitate cu prevederile legale, de a finaliza procedura de scoatere la licitaţie a serviciului de transport public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Călăraşi, cu termen de realizare a procedurii, la data de 05.08.2015, iar după analizarea ofertelor depuse de participanţii la licitaţie şi în eventualitatea desemnării unui operator autorizat care se efectueze acest transport, va fi încheiat contractul de delegare a gestiunii serviciului, urmând să fie decontate sumele privind acordarea facilităţilor pentru anumite categorii de persoane, în această situaţie neexistând o rea-credinţă sau vreo culpă a autorităţii publice locale privind situaţia transportului public local.  

       Menţionăm faptul că nu Primarul Municipiului Călăraşi, nici Consiliul Local şi nici  Primăria Municipiului Călăraşi nu au sistat plata subvenţiei şi nici a facilităţilor privind anumite categorii de persoane reglementate de prevederile Legii nr. 448/2006, întrucât acestea se acordă numai în temeiul unui contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane, cu respectarea Legii nr. 92/2007, contract care la momentul actual nu este  încheiat între părţi.   


There is no ads to display, Please add some

About The Author